Clipuri video de la eveniment:

Fotografii de la eveniment (vezi în full-screen):

Speakeri:

Steve Doswell - Consultant independent în comunicare organizationala din anul 1995:  managementul schimbării şi implicarea angajaţilor, dezvoltarea strategiei de comunicare, cercetare angajat / audienţă, management de proiect, speaker la numeroase conferinţe şi seminarii. În octombrie 2006, a fost ales vicepreşedinte al FEIEA (Federaţia Europeană a Asociaţiilor de comunicare interna). În prezent, este preşedintele FEIEA. Numit Presedinte National (2001-02) al Asociatiei Britanice de Comunicare în Afaceri (CIB). În prezent, Membru al Consiliului CIB şi al Grupului de Dezvoltare. În 2002 a obtinut Diploma Europeana de Onoare, ca recunoaştere a serviciilor deosebite în comunicare internă. Contact: @stevedoswell LinkedIN http://www.doswell.com/

Program:

• De ce o politică social media pentru comunicarea internă?
• Beneficii ale utilizării noilor media în comunicarea internă
• Probleme asociate noilor media: viaţă privată, încredere, aspecte juridice şi crize

Speakeri

• Steve Doswell, Preşedinte FEIEA
• Massimo Greggia, Consultant şi Membru al Board-ului ASCAI
• Pascal Lorenzini, Director Publicaţii şi Comunicare Internă, Swiss Post, Berna, Switzerland

Moderator

• Vesna Petkovsek, Director Comunicare Internă, Gorenje Group, Slovenia

15:30 – 17:00 Sesiunea 2: Social media în acţiune

• Măsoară succesul: înţelegerea instrumentelor de măsurare online
• Start strategiei de social media
• Comunică schimbarea şi accelerează inovaţia

• Cine este responsabil? Este posibilă externalizarea comunicării interne?
• Care este profilul ideal al unui comunicator intern capabil să folosească social media?
• Crearea unei platforme a comunicatorilor interni români sub îndrumarea FEIEA

Descriere:

Pentru prima dată în Romania, experţi internaţionali în comunicare vorbesc despre schimbarile din industrie in cadrul unui eveniment marca FEIEA Academy. Evenimentul propune dezbateri interesate pe marginea unuia dintre cele mai incitante subiecte – integrarea noilor media în comunicarea internă.

Când şi unde? 29 martie 2012, Hotel Ramada Nord, Bucuresti

Despre FEIEA Academy 

The FEIEA Academy (organizată de Federation of European business communication associations)  este cel mai important eveniment european dedicat comunicatorilor interni. Conferinta facilitează schimbul de experienţă şi idei între vorbitori şi profesionişti europeni de top.  Pentru prima dată, specialiştii FEIEA vin la Bucureşti şi promit să ofere răspunsuri la întrebările comunicatorilor interni români.

De ce sa participi?

În cadrul Social Media Workshop (FEIEA Academy):

• Lideri internaţionali ai industriei îţi vor prezenta cele mai cele mai noi tendinţe
• O diplomă de participare la FEIEA Academy, eveniment recunoscut pe plan european
• Vei avea posibilitatea de a interacţiona cu specialişti şi colegi români şi a identifica practici excelente
• Vei descoperi idei noi pe care le vei putea implementa în cadrul propriilor programe de comunicare internă

Unul dintre obiectivele evenimentului este să ofere comunicatorilor interni motivaţia  de a-şi crea propria platformă de networking,  sub îndrumarea FEIEA pentru ca să:

• catalizeze procesul de creare a identităţii şi recunoaşterii profesiei de comunicator intern ca specializare de sine-stătătoare în România
• prin stabilirea de standarde profesionale şi a unui cod etic
• dezvolte oportunităţi de networking cu colegii din Europa prin participarea la evenimente din România sau din străinătate şi prin interacţiuni online
• alinieze industria de comunicare din România la tendinţele europene prin accesul la cunoştinţe şi cele mai bune practici
• devină viitor membru FEIEA

Agenda conferinţei

Conectează-te la pulsul industriei! Vorbitori înternaţionali de top vor susţine cauza comunicării interne prin social media în timpul dezbaterilor, meselor rotunde şi prin studiile de caz grupate în următoarele sesiuni:

• “Albert Hall e o Reșița. Atât că e pe Tamisa”

AMALIA RESPIRA ADANC de Alina Nelega Cadariu
cu Cristina Casian
Regia: Mariana camarasan
Scenografia: Alexandra Penciuc
Durata: 75 min (fara pauza)
Pret bilete: 25 lei (integral) si 20 lei (redus pentru elevi, studenti si pensionari)
Teatrul Act

Reviews:

• Editura LiterNet › Alina Nelega: Amalia respiră adânc
• Teatru: Amalia respira adanc, la Act | La zi pe Metropotam
• Amalia respira adanc

Notă personală: momentul Amaliei de mai sus e foarte mișcător pentru mine, m-a făcut să mă regândesc la unele lucruri, importante pentru mine.

Editare ulterioară: există un moment în care Amalia afirmă că a lucrat la Otopeni, în domeniul aviației. Jobul ei era de femeie de serviciu. Paradoxul e că e greu de acceptat ca o femeie de serviciu să lucreze în domeniul aviației. “Ce-i asta?, e absurd!”. Sau poate că nu.

Astfel: cum te uiți la film, în ce context, ce să faci când privești filmul, la ce ore să te uiți, câte filme pe săptămână, dacă e OK să te uiți la trailer înainte și la review-uri după, cum alegi un film, cum judeci un film, la ce să fii atent când te uiți la film, dacă să îl privești acasă sau la cinema, cu cine să te duci la film, unde anume să privești filmul (la ce cinema), e OK să te grăbești să vezi filmul la avanpremieră, sau să aștepți până apar Oscarul de anul următor, cum să faci să reții un film, e OK să privești un film de mai multe ori, cum afli date despre actori, de unde să citești review-uri, de ce e OK să te uiți la filme care nu îți plac, ce filme să eviți neapărat, care sunt avantajele unor anumite tipuri de filme versus altele, la ce tip de filme “low quality” să te uiți, totuși, de ce să te uiți la filme românești, de ce să te uiți la filme iraniene, e OK să te uiți la filmografia unui actor sau regizor sau e bine să variezi, ce filme ar trebui să vezi neapărat-neapărat, cum reziști tentației de a vedea un film prost, dar care te distrează totuși un pic.

Am fost recent într-o dilemă – cum găsești anunțuri despre conferințe ortodoxe?

Sigur, răspunsul e, deseori vag – “de la lume”, “de la televizor”, “din media tipărită ortodoxă”.

Dar, în online?

Așa că m-am apucat să fac o mică cercetare și rezultatele mele au fost:

Câteva explicații:

• Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români - organizează ei înșiși numeroase conferințe.
• Avizier Virtual - este site-ul Facultății de Teologie, organizează ei înșiși evenimente.
• Blogul lui Claudiu Târziu - la unele mesaje sunt prezentate anunțuri de conferințe, la sfârșitul unui mesaj.
• CrestinOrtodox.ro – CrestinOrtodox - site-ul e complex, aici e doar categoria de conferințe.
• Cristian Stavriu’s Ortodox Blog - poți găsi mesaje cu conferințe ortodoxe.
• Război întru Cuvânt » Conferinte si alte evenimente - numeroase resurse pe tema conferințelor.
• Război întru Cuvânt » Lansari de carte - numeroase resurse pe tema lansărilor de carte.

Lista nu e finală, nici exhaustivă, nici perenă. Însă în acest moment resursele de mai sus pot fi un bun început.

Pot fi găsite conferințe și pe http://www.librariasophia.ro/ și pe http://www.librariabizantina.ro/, însă nu există funcție de abonare RSS pentru conferințe.

“Soyez réalistes, demandez l’impossible.” / “Be realistic, ask the impossible.” / “Fiţi realişti, cereţi imposibilul.”

Mai multe despre asta:

• Dumnezeu ne cere imposibilul
• PASI PE NISIP, SPRE NOURI DRAMUINDU-MI CLIPA: „Fiţi realişti, cereţi imposibilul.”
• May 1968 in France – Wikipedia, the free encyclopedia

“Avantajele mele personale, ca freelancer, sunt flexibilitatea programului (munca pentru mine e mai multa insa decat daca as fi angajat), posibilitatea de a alege propriile tipuri de proiecte, optiunea de a stabili niste preturi si perfectionarea continua in multe domenii. Esti obligat sa inveti si contabilitate, si vanzari si relatii publice. Dezavantajele tin de posibilitatea de a evolua, daca nu esti intr-o meserie in care sa ai activitati scalabile, exista o limita pana la care te poti dezvolta, e greu sa cresti de la 10 proiecte gestionate la 40. Dezavantajele pot tine uneori si de dificultatea motivarii, fiind foarte usor sa gasesti lucruri care sa te abata de la un efort sustinut, dar si de o oarecare lipsa de securitate. Un mare avantaj, care e in acelasi timp si dezavantaj e ca activitatea de freelancing iti da din flexibilitatea specifica unui antreprenor, insa pe de alta parte nu e o activitate scalabila, ca in cazul unei companii, esti limitat la o anumita cifra de afaceri”, ne-a spus Olivian Breda, Internet marketing freelancer.

Things to worry about:
Worry about courage
Worry about cleanliness
Worry about efficiency
Worry about horsemanship

Things not to worry about: 
Don’t worry about popular opinion
Don’t worry about dolls
Don’t worry about the past
Don’t worry about the future
Don’t worry about growing up
Don’t worry about anybody getting ahead of you
Don’t worry about triumph
Don’t worry about failure unless it comes through your own fault
Don’t worry about mosquitoes
Don’t worry about flies
Don’t worry about insects in general
Don’t worry about parents
Don’t worry about boys
Don’t worry about disappointments
Don’t worry about pleasures
Don’t worry about satisfactions

Things to think about: 
What am I really aiming at?
How good am I really in comparison to my contemporaries in regard to:
(a) Scholarship
(b) Do I really understand about people and am I able to get along with them?
(c) Am I trying to make my body a useful instrument or am I neglecting it?

With dearest love,

Daddy

Album (vezi full-screen):

Blogul părintelui:

• savatie baştovoi

Articolul vine ca urmare a unui articol recent:

• The Grey: La limita supravieţuirii (2012) – al doilea film care mi-a plăcut dintre toate pe care le-am văzut – Fii eficient!

O concluzie a filmului, pentru mine, e că există ritualuri / simboluri / lucruri frumoase / sensibilități și că pot conta mai mult, ca metodă de trăit, decât succesul final împotriva morții (cu alte cuvinte, “am supraviețuit, OK, foarte bine, dar contează și cum am trăit”).

După ce am văzut filmul, am fost convins că am găsit soluția supremă – “dom’le, asta e. Trăiești etic. Respecți tradițiile. Ai curaj. Trăiești pentru frumusețe, nu pentru pragmatism”. Inițial, am considerat că filmul dă soluția, și că e doar una – să trăiești pentru simboluri / artă / frumos / spiritual / etică și alte asemenea, ignorând cumva pragmatismul, chestiile pur cerebrale și viața mecanică / animală, fără spirit.

Am stat însă și m-am gândit asupra filmului și am ajuns la câteva concluzii:

• Filmul nu are o soluție. Are niște soluții, unele complet, dar complet opuse. Lupii trăiesc în haită și se manifestă ca unul, mai puțin unul din ei, care e excentric (au și un lider, dar grupul e un tot, cu liderul). În partea oamenilor, grupul e unit, mai puțin liderul (personajul principal) și unul-doi Gică Contra. Există tendința de a zice “liderul e OK”. Sau să zici “grupul e OK, că păstrează norma”. În opinia mea, nu ăsta e mesajul. Gică Contra, atât din partea lupilor, cât și a oamenilor, sunt elemente-cheie în film. Lupul care se opune are mai mare curaj decât haita (și va fi ucis lamentabil) și personajele care se opun celorlalți (nu mai știu în momentul ăsta dacă era doar un personaj sau două) au și ele rol esențial, arată curaj. Scena în care se taie capul lupului și se aruncă în haita de lupi e revelatoare – norma îți zice să nu faci, tu ai curaj și faci. Riști, te lupți, faci imposibilul. Nu e deloc ușor (și ceilalți oameni și lupii sunt împotriva ta), dar tu acționezi. Așadar, o primă concluzie ar fi că filmul nu îți dă soluția banală și facilă – “Ottway – personajul principal – face bine. Restul nu contează” sau “grupul oamenilor, în sine, face bine. Excepțiile nu contează”. Nu, pentru mine modelele sunt de ambele părți, și a celor ce țin norma și de partea celor care se opun.
• Personal, apreciez la alți oameni ieșirea din normă. Ar părea că filmul dă măcar soluția asta – discutăm de un grup care acționează unitar, dar împotriva convențiilor tipice ale lumii moderne (le pasă de spirit), și de niște personaje care se opun convențiilor grupului (spiritul nu contează). Ar părea, așadar, că soluția e încrâncenarea, să te cerți, să fii împotrivă. Mie unuia mi-ar conveni această soluție. Dar soluția nu e nici măcar asta. E o scenă în care un personaj admiră un peisaj frumos și alege să moară acolo. E o delăsare completă, abandon total. Se lasă în voia sorții, nu mai luptă. Dacă viața înseamnă să te lupți, alege să nu facă asta. Alege să stea pasiv, deși va fi mâncat de lupi. Soluția nu e nici măcar încrâncenarea într-o idee. Abandonul e și el o soluție. Eu personal nu îl apreciez în mod deosebit, dar e și el o soluție.
• O chestie foarte tare e aspectul religios al filmului. Se construiește treptat câte o înclinație spre divinitate în film (oameni care se roagă, scurte discuții despre existența sau nu a vieții de Apoi). Apoi are loc o scenă în care Ottway îi cere Divinității să îi demonstreze că există, salvându-i viața (ca notă amuzantă, promisiunea că după acest lucru va crede – ca și cum ar mai fi ceva de crezut, după o demonstrație – în Divinitate până la sfârșitul vieții). Desigur, Divinitatea nu se manifestă. Ți se zice, în film, o promisiune – “poate, știi că, noi ne rugăm, se poate, încercăm, hai să vedem ce-o să fie”. Și apare scena și taie totul. Viața e reală și aici. Există Dumnezeu? Nu știm, asta e tot ce știm. Putem să credem, însă. (de văzut citatul din Nicolae STEINHARDT de aici - Dumnezeu (nu) este un mare papagal roșu! (paradoxul Kirkegaard-Flaubert) » constiinte.ro – blog de stiinte umaniste si religie)
• Mă leg încă o dată de scena cu Ottway în care așteaptă un miracol divin. În viață, oamenii au tendința să aibă certitudini. “Știu că …”. Evident, starea opusă e nedezirabilă și ineficientă (dacă stai să analizezi și supra-analizezi totul, la un moment dat riști să pierzi prin lipsă de acțiune). Filmul găsește însă echilibrul bun și, deși filmul e bazat pe acțiune, în scena aceea e nehotărâre. Nu știe ce să facă. Vrea să creadă în ceva nou. Vrea, în același timp, să păstreze credința anterioară. E, pentru scurt timp, nehotărât și indecis. Posibil ca domnului Andrei PLEȘU să îi placă asta (Andrei PLEȘU: Cu sau fără dileme?).
• Filmul dă, totuși, o soluție – curajul. Ottway spune că e speriat, dar acționează împotriva fricii. Lupul care se rupe de haită și atacă. Personajul care aruncă capul lupului către haită. Oamenii care acționează ca unul, și nu se dau înapoi în fața haitei. Saltul în gol, de pe o stâncă, fără să știi ce te așteaptă. Starea de a fi gata să te iei la bătaie pentru o idee (se întâmplă în două momente, e o amenințare cu bătaia inițial, și apoi o luptă, cu un cuțit chiar, ulterior). Să sari în apa înghetață după unul de-al tău. Să ataci lupii, în nenumărate ocazii (finalul e demențial). Verbal, să ai curajul să spui lucrurile pe care nu vrea niemeni să le audă (scena de la început, în care se spune ce să faci în caz de accident). Tot verbal, să ai curajul să fii Gică Contra. E plin filmul de demonstrații de curaj. Tupeu, nesimțire, inconștiență. Să îți fie teamă de repercusiuni, dar să trăiești ca și cum ele nu ar exista.
• Dacă citești cronica făcută de mine filmului, poți avea impresia că fimul îți zice să trăiești spiritual, și, cumva, dă o soluție. Nu cred asta. Cred că scopul filmului este să șocheze, să te scoată din starea în care te afli. “A, ești un om modern, tehnologizat, doritor de profit și eficiență? OK, hai să îți aduc aminte că chiar dacă supraviețuiești și ai tot ce vrei, poate asta nu contează”. Ce cred că își propune filmul este să aibă curaj și să te scoată din starea în care ești. Dacă starea tipică a umanității ar fi fost prea multa spiritualitate, soluția din film ar fi o viață seculară (e doar ipoteza mea). Așadar, un prim argument că filmul nu dă soluția spiritualității (și a celor ce țin de ea) ca soluție finală e că filmul are, pentru mine, o dorință mai simplu – vrea să îți arate, cu curaj, cum să te manifești. Al doilea argument e că ritualurile nu sunt singura soluție din film. Tipul care se opune ritualului celorlalți de a strânge portofelele (și are curajul de a înfrunta grupul). Lupul care se rupe de haită. Oamenii Gică Contra din grup. Cred că filmul, așa cum am zis mai sus, e o demonstrație de curaj, în primul rând, mai puțin de partea cu spiritul. Da, contează, dar nu asta e esența. Și partea cu spiritualul, ca să revin la argumentul anterior, e folosită strict pentru că lumii moderne are tendința să îi lipsească.

OK, hai să vedem acum și niște mici studii de caz.

Întâi, o introducere – după film, am avut constant senzația că trebuie să schimb ceva. “Soluția filmului e mai multa spiritualitate? Atunci mai multă spiritualitate să fie”. Am trecut, imaginar, în extreme – hai să fac aia, hai să fac ailaltă”. Și am trecut în chestii pur spirituale. Ulterior, am ajuns la următoarea concluzie:

• Ce e mai șocant decât că contează spiritualul, e că spiritualul, totuși, nu e singurul care contează. O bună stare de fapt e starea de incertitudine a lui Ottway. Stai o vreme fără să știi ce să faci. O altă stare bună e să acționezi pur și simplu, și să înveți din asta. Între astea două extreme (analiză versus acțiune) se află soluția. Ce e de reținut din film e să acorzi o importanță spiritualului, nu să pui toate acțiunile către ea. Spiritualitatea e o nouă opțiune, e o alternativă, dar algerile, și dificultatea din ele, rămân.

Acum să explicăm concluzia, prin studii de caz.

Vreau să încep prin niște extreme, ca să trag o primă concluzie. Uite câteva exemple de vieți:

• Poți avea ca model un om de succes de afaceri. Poți reuși în viață, poți fi un bun afacerist. Nu trebuie să fii antreprenor. Poți fi angajat, poți lucra într-o companie mică sau o corporație mare. Poți fi un bun meșteșugar al tehnicii sau al cuvintelor. Poți lucra pe câmp. Modele nu voi da, pentru că le aveți. Modelul sunt oamenii care își fac treaba bine.
• Partea cea mai bună e că ai un impact (probabil bun) în societate. Capitalismul (și succesul în urma afacerii) face un bine în lume.
• Partea mai puțin bună e că, în multe situații, ai tendința să cazi în capcana lumii în care trăiești. Bani, influență, putere. Uneori, cuvintele sunt frumoase – vizionar, antreprenor, lider. Însă poți pierde contactul cu alte sfere. Afacerile au tendința să fie nemiloase cu timpul liber. Și să fie foarte pasionale, să îți ceară toate emoțiile cu ele.
• Poți să ții nu doar la acțiune, ci și la spirit. Sunt multe căi de a face asta. Artiști, călugări, filozofi – extremele. Însă poate mai important, cel puțin pentru mine acum, după film, sunt exemplele obișnuite, și ce faci cu spiritualitatea în viața de zi cu zi.
• Partea bună a spiritualității e că vei fi om. E probabil lucrul care diferențiază oamenii de alte specii. Ritualuri, simboluri, artă, tradiții, sentimente.
• Partea mai puțin bună e că și ea te prinde în capcane. Sunt un pic familiar cu ortodoxia, și din picul acela îmi place doar Nicolae STEINHARDT – the Orthodox Christian that means the most to me – Get a result now!. Unul din motive e că mulți ortodocși cad în capcana ortodoxiei (paradoxal, nu?). Cred că e necesar să poți să ieși. E atât de ușor să cazi în una din capcanele “prea mult” sau “prea puțin”, și să nu găsești calea de împăcare, încât consider că să apuci pe una din căile spiritualității nu garantează decât că ești pe cale. Atât. Destinația, dacă există, nu e garantată.
• Ca acțiune, da sau nu, poți fi un Yes Man (să zici “da” la tot). Exemple sunt pretutindeni în jurul tău. Tu nu, tu nu ești așa.
• Oamenii sunt programați să gândească optimist. Supraviețuitorii speciilor sunt de obicei cei care au doza optimă (sic!) de optimism (prea mult și riști unde nu e cazul, prea puțin și ești pasiv). Tot oamenii sunt programați să mimeze comportamentul altora, e genetic. Așadar, partea bună e că e în firea lucrurilor.
• Partea mai puțin bună e lipsa progresului. Lucrurile vor rămâne exact cum sunt acum, dacă toți am fi Yes Man. Motivul pentru care există conflict, e dorința de schimbare. Yes, Man!
• Ca acțiune, da sau nu, poți fi un Gică Contra. “Nu vreau”. “Nu îmi place”. Probabil, la modul extrem, un astfel de om nu e cunoscut de nimeni (a negat orice contact cu societatea) sau nu mai există (s-a desființat complet ca om). La un mod mai puțin extrem, exemplele există – Grigori Perelman, Reclusive Russian Math Genius, Refuses $1 Million Prize
• Partea bună e că ai curaj. Lupți, te împotrivești, încerci să schimbi. Curajul e o cheie importantă. Schimbarea vine de obicei de aici. Progresul, evoluția, vin prin refuzul unei realități deja existente.
• Partea mai puțin bună e că poți provoca rău. Ție, că probabil ești într-o stare mai puțin plăcută când te cerți cu lumea. Altora, care se pot simți inconfortabil de atitudinea opusă.
• Ai și opțiuni legate de cât de mult contează un model pentru tine. Poți fi flexibil și schimba regulile din mers, sau poți fi încăpățânat și ține un set de principii. E diferența între flexibilitate și dogmatică. Beneficiile cred că sunt cântărite cel mai bine de fiecare.
• În fine, poți fi fricos sau curajos. Frica e inerentă, e naturală (suntem supraviețuitorii celor care au fugit de pericole, nu a celor care s-au luat la bătaie cu urșii). Frica are toate avantajele – te ține în siguranță, îți dă securitate, te păzește de rele. Curajul, prin urmare, e cu atât mai valoros.

O primă concluzie e că nu prea sunt soluții la viață. Poți să iei modelul de mai sus și să îl torsionezi cum vrei – să fii om de afaceri cu curaj sau să fii ființă spirituală fricoasă. Poți fi orientat spre “da” sau spre “nu”. Și cu toate astea, să nu existe soluția supremă – om curajos, de succes, pozitiv. Restul variantelor sunt la fel de bune. OK, eu personal pot avea preferințe. Dar soluția optimă, universală, aia bună? Nu există.

Acum, să revenim la film și la concluzii la studii de caz. Ce s-a schimbat în mine e o mai mare toleranță la lucrurile care țin de spirit. Spiritul nu e soluția, calea e în continuare incertitudinea și acțiunea (mixul între cele două):

• O să dau o știre de can-can, dintr-o sursă care în prezent nu mai e foarte etică: Liiceanu a refuzat invitatia lui Patriciu in Canare – Cotidianul. E o știre veche, în care un intelectual refuză o invitație de a merge în vacanță gratuit. Vedeți mai sus și articolul cu matematicianul rus care refuză  un milion de dolari. Nu știu motivațiile fiecăruia. Ce știu e motivația mea: “păi pot să merg gratuit în Canare? Sigur că vreau”. Sau cu banii: “îmi dai 1.000.000 de dolari? Dă-i încoa’”. Nu e complicat deloc. Ei, acum apare o chestiune pe care nu am sesizat-o și care mi-a fost adusă în atenție de film – contează ritualul și contează ce faci tu pentru bani. Contează cum obții banii. Contează cum câștigi lucrurile. Etica mea e destul de simplă în privința asta – principii liberale (după puteri) în muncă și consum zero. Desigur, nu pot să mă țin de ambele, mereu, dar fac tot posibilul. Acum au apărut schimbări în urma filmului: am luat decizia de a nu mai participa la concursuri, de a nu mai naviga pe site-uri de cumpărături IT (eMAG, în principal, dar și PC Garage), de a nu mai fi abonat la newsletter-ul Carrefour, de a nu mai primi lista cu top 10 oferte de cumpărături și de a nu mai scrie articole plătite / de a nu mai vinde linkuri. Schimbările sunt destul de mici, nimic rocket science. Participarea la concursuri e profitabilă doar la limită pentru mine (adică nu e mare diferență față de a nu participa la concursuri). Site-urile de cumpărături IT mă fac să știu despre componente și cum să aleg, și să aleg mai înțelept pentru mine și amicii mei, însă sunt și o mare pierdere de timp. Beneficiile de a fi abonat la newsletter-ul Carrefour sunt minore. Există, dar sunt minore. La fel, de pe site-uri de reduceri colective am cumpărat doar o dată și cu destul efort. În fine, linkurile plătite (țineți-vă bine, vine o ditamai afirmația) îmi afectează imaginea (șooooc!). Pe de altă parte, nu e chiar mare efort din partea mea. S-a schimbat în mine cum percep un câștig – dacă participi la concursuri, e o umilire acolo. Dacă iei un produs mai ieftin cu 50% pentru care mergi jumătate de București, se produce în tine o schimbare. E foarte greu de nuanțat, și matematic și economic, nu ar trebui să conteze. Dar contează. Asta nu înseamnă că dacă vine cineva la mine cu o sumă substanțială nu voi scrie un articol plătit. Sau dacă aflu, fără să fiu abonat, de o reducere bună, nu o iau. Sau că de mâine merg în Carrefour și cumpăr cele mai scumpe produse. Sau că nu mai merg în Carrefour, ci angajez pe cineva să facă cumpărăturile pentru mine de la Viena. Nicolae STEINHARDT zicea (idee aproximativă) că, chiar dacă faci rău, fă-l măsurat și cu ponderație. Nu du răul până la capăt. Alege o măsură a lui. Există rele mari și rele mici. Fă-l cât de mic poți. Dacă merg în Carrefour și e o promoție bună, voi cumpăra. Voi căuta întotdeauna să aleg un hypermarket (nu super-, că e mai scump) care e aproape de mine, și ieftin, și cu multă marfă. Dar voi evita să merg între două hypermarket-uri, pentru prețul mai mic. Voi evita să știu tot timpul că e cea mai bună promoție la un litru de lapte. OK, contează, dar nu așa de mult. Și, mai nou, contează starea mea – “vânător de promoții la hypermarket”. Într-un fel, e bine (economisești bani). În altul, e mai puțin bine (stare de economisire, asta te preocupă).
• Frumusețea contează. Scena în care tipul se uită la munți și alege să moară acolo e edificatorie. Pe plan privat, înseamnă să fac ce zice Seth GODIN, adică să mă expun la artă pe care nu o înțeleg (încă). Pe plan public, înseamnă să dau importanță a cum se manifestă percepția mea asupra frumuseții asupra altora. Nicolae STEINHARDT zice (aproximativ) că dacă pentru tine să nu te speli e OK, nu te spăla. Dar dacă intri în contact cu altul, ai grijă de tine. Deja nu mai e vorba de preferința ta. Am încercat să urmez principiul acesta, dar mai puțin în criterii estetice. Mă întorc la scena cu munții. Nu înțeleg. Nu înțeleg frumusețea peisajului, nu aș vrea să stau acolo. Când am văzut filmul, persoana cu care eram mi-a zis că scena îi place mult (citat aproximativ). Curând după, personajul din film apreciază și el peisajul. Deși nu înțeleg remarca niciunuia dintre doi, pot să mă port ca și cum frumusețea ar conta, dacă asta afectează lumea altora. O decizie ar fi să schimb temele blogurilor mele (fiieficient.com, getaresultnow.com, getseoideas.com). O alta ar fi să fiu mai atent cu poza de avatar de pe rețelele sociale. Apoi, legat de asta, estetica e și alegerea cuvintelor și a imaginilor pe care le transmit. Mesajul pe care l-am scris acum pe blog, specific, cred, altor mesaje, e să fie rece și sec, fără mari emoții. Are niște glume. Are însă deficiențe la noblețe, e foarte familiar, vorbește de Can-can și cum refuză Gabriel LIICEANU o vacanță. Mă trag de șireturi cu cititorul. Soluția la partea asta e complicată, și nu e rezolvată în niciun caz prin “nu mai scriu desre can-can și renunța la glume, gata, mesajul e bun acum, asta era toată problema”. Însă e de reținut că mesajul poate fi rafinat și ar fi bine să lucrez și la simbolurile mesajului meu. Nu știu exact data când voi schimba tema blogului, când voi avea alt avatar, în ce fel mă voi expune la artă pe care nu o înțeleg. Doar că în momentul ăsta, la care scriu, intenționez să fac lucrurile de care vorbesc.
• Simplu ar fi să zic “spiritualitatea e totul” și să merg pe linia asta. Să insist cu ritualurile în ortodoxie. Să pun norma socială mai presus de totul. Să aleg o rută (tradiție, estetică, normă socială, modă) și să mă țin cu dinții de ea. Din păcate, eu consider că soluția, dacă e una, e să fii un pic Gică Contra. Poate e curaj și în a urma ruta bătătorită. Poate în norma și convențiile sociale e cheia vieții. Dar și mai tare e să ai curaj, și atunci reușita poate fi opoziția la ceva anume. Pentru mine, soluția e starea de analiză vs. acțiune. Și un pic de Gică Contra / nu sunt de acord, cu orice stare anume.
• Am participat la o conferință a Anetei BOGDAN. Vorbea despre branding și despre decizii în viață. Și a zis o chestie simplă (citat aproximativ): în viață poți alege între a avea principii și a nu avea principii. Asta e tot. La momentul respectiv, mi s-a părut o afirmație care nu se potrivea contextului – ce contează principiile și etica și ce legătură e cu brandul? Poate mă înșel când spun asta, însă acum văd o conexiune între principii și imaginea personală. Și dacă alegi să ai principii, ești preocupat și de brandul personal. Și brandul companiei ține de principii.
• O credință mai veche de-a mea e că nu există fapte inerent bune sau rele. Pe scurt, o acțiune are atât de multe rezultante, încât e greu să estimezi care e rezultatul final al acțiunii tale. Ce faci tu poate avea un rezultat bun sau rău. O analiză sumară ar fi – ai creat un cuptor de lut eficient, înseamnă că ai făcut ceva bun. Ai stat de vorbă cu cineva două ore, înseamnă că ai pierdut timpul. Ai de ales între astea două, ce alegi? Alegi bunul, că arată bine, e concret și măsurabil? Sau alegi să vorbești cu cineva două ore, să rezolvi cuiva o dilemă? Lucrurile se complică, pentru că cuptorul poate fi folosit să ardă dovezile unui proces, sau folosit pentru pâine pentru o fundație umanitară. Și discuția poate fi o ceartă. Și cearta poate să schimbe viața în bine sau în rău. Și schimbrea vieții în rău poate fi, de fapt, bună, pentru membrii familiei persoanei cu care ai stat de vorbă. Cu toate acestea, societatea să sufere în urma discuției, deși familia a fost afectată negativ. Și lanțul se tot continuă. Și, la sfârșitul zilei, tot ce ai sunt niște estimări și bâjbâieli – “OK, îl ajut pe X când vine la mine, că vreau să îi rezolv problema și să simtă că sunt alături de el” sau “construiesc un cuptor de lut, pentru că voi face un lucru care rămâne, și pentru mine va fi o activitate plăcută”. Asta e tot ce ai. Dar în analiza finală, a fost bun/nu, decizia e mai grea. Ei bine, în această decizie, un pic grea deja, s-a adăugat la mine componenta asta cu frumosul, spiritualul, ritualul. Spre exemplu, dacă lași bacșiș, faci asta cu trei scopuri, în același timp – beneficiul economic al chelnerului (știam), starea de voioșie generală de la masă (nou!) și obiceiul încetățenit că se lasă bacșiș (nou!). Dacă nu lași bacșiș, te cerți cu lumea întreagă. Nu am soluție la dilema asta, și filmul nu ți-o dă, doar adaugă, pentru mine cel puțin, și alte componente decât cele strict economice.
• Bradingul personal e despre imaginea personală și cum o proiectezi în lume. Trebuie să citesc despre asta.
• Până recent, aveam patru criterii de ales filme:
• Mă uit în principal la filme din IMDb Top 250.
• Îmi plac desenele animate, mă uit la tot ce apare, și are cât de cât o notă decentă pe IMDb și e film cât de cât popular. Am văzut cam tot cu ambele criterii. :)
• Mi-am pus în listă de văzut filme care le-au plăcut unor oameni pe care îi admir.
• Când se termină astea, urma să mă uit la documentare sau la TED talks, pentru că filmele, ca gen, suck.
  Chestia e că s-au schimbat lucrurile. Mi-a plăcut Cabiria, am zis “OK, mai dau filmelor o șansă, mă uit la toate din IMDb Top 250 și la alte câteva tipuri”. Acum e al doilea film care îmi place. Și nici nu e din Top 250. Deja filmele, ca gen, nu mai suck. Nu am luat încă decizia, dar brusc filmele din top 250 nu sunt atât de atractive (deși o notă minimal decentă pe IMDb e). Poate mă uit la filmele care îmi plac (cele ale oamenilor pe care îi admir). Poate mă uit la TED talks, că am tot amânat. Poate mă uit la documentare, chiar dacă lista e imposibil de parcurs într-o viață de om, în condițiile în care în viitor viața nu va fi prelungită (idee via TED talk).
• M-am uitat la multe filme din care nu am înțeles mare lucru. Sau care nu avut niciun mesaj pentru mine. Sau care au părut că nu s-au prins de mine. Am dat mai sus exemplul lui Seth GODIN, care recomandă să te expui unei arte, chiar dacă nu o înțelegi la început. Ăsta ar fi un prim motiv. Al doilea e și mai tare. Filmul “The Grey” mi-a părut atât de mult și pentru că am căpătat obiceiuri din privitul altor filme – am încercat să înțeleg subiectul, să urmăresc dialogul, să prind finețurile. OK, e un film pe care nu îl consider deloc subtil, are tendința să fie excesiv de simplu și banal. Însă experiențele filmelor anterioare mă ajută să înțeleg filmul mai bine. Și, chiar dacă am văzut multe filme față de care am motive de opoziție (plictisitoare, greu de urmărit, fără substanță, neinteresante, complicate), ele capătă sens prin filmul de față.
• Printre oamenii pe care îi admir sunt și oameni care dau rețete, într-un fel sau altul. Puteți vedea o listă cu cei publici aici, lista e mai mare. Ei bine, unii dau rețete. Soluția? Îl admir pe Nicolae STEINHARDT pentru rețeta ortodoxiei, mă uit, cu atenție, la unii care îmi plac pentru abilitățile lor profesionale, nu personale (scriitori, traineri, profesori) și, în rest, ignorăm cu veselie. Soluția e non-soluția, și starea de incertitudine. Chiar dacă vine de la oameni pe care îi admir. A, OK, o idee, un gând, da. O operă și un model de viață, nu.
• Am pus în perioada recentă o poză pe Facebook:
  
  (sursa) Am primit un comentariu:  ”asta e profunda rau :))” și la replica mea, a zis din nou: “pe mine ma amuza comparatia :)”. N-am înțeles ce voia să zică. Ce e rău să vorbești de Berceni? Nu cred că înțeleg mult mai bine, dar pot avea o idee de ce să zici că viața e ca o petrecere în Berceni o comparție nu tocmai reușită. Ideea de bază – în viață faci lucruri fie pentru că îți plac fie că îți e frică de ceva – e validă. Comparația e însă slăbuță.
• Horia-Roman PATAPIEVICI zicea că oamenii sunt de două feluri (citat aproximativ) – cei pentru care trecutul are o importanță (contează istoria, tradiția, unde te-ai născut, ce semnifică un lucru) și cei pentru care locul nașterii e o pură întâmplare (puteam să mă fi născut, foarte bine, în Noua Zeelandă). După film, ai tendința să zici – “daaaaaaa, vreau și eu să văd o semnificație în faptul că m-am născut în România. Ăsta e sensul filmului”. Nu se întâmplă asta. Dar pot să acord o câteșce importanță și altor lucruri decât cele legate de “probabilitatea de a te naște în România e mică, dar asta e tot ce mă leagă de România, o probabilitate”.
• Nicolae STEINHARDT îl dă ca exemplu pe Don QUIJOTE, ca model. Poate o explicație ar fi că QUIJOTE crede în ceva invizibil pentru restul. Pentru mine impresionant e curajul lui Don QUIJOTE de a lupta tot timpul, deși nu are niciun susținător. Altfel, desigur, soluția nu e să fii un excentric relativ aiuristic, care are fantezii și și le trăiește la maximum. Poate fi și asta, e o opțiune, dar nu e soluția. Mai degrabă ar putea fi o chestie realistă și pragmatică (zise vocea mea de dinainte să vadă filmul).
• Am citit într-un articol mai vechi de Andrei PLEȘU – Note răzlețe | Dilema Veche – în care se menționează și că a fost criticat că a călătorit cu o limuzină, pusă la dispoziție de alții. Răspunsul e edificator: “Data viitoare nu voi mai accepta decît deplasări pe care să le pot face cu trotineta.” Pot înțelege mai bine de ce contează să mergi cu o mașină frumoasă. E în firescul lucrurilor, și ține un pic de normă și de natural. E Andrei PLEȘU, merge cu o mașină foarte bună. E firesc. Pot zice că “eu nu aș face asta”, dar pot zice și că e foarte firesc să meargă cu mașina de top Andrei PLEȘU.
• Când am venit de la film, am scris cronica filmului. Pe drum, revelații: o să scriu în română, pentru că e o limbă în care ai tradiții, apoi în engleză nu te exprimi bine, apoi ai mai mare succes cu blogul în română decât cu variantele în engleză. Și ajung și scriu, și scriu. Și acum vine gândul cumpătat: da, e OK tot ce ai zis, doar că: tradiția scrisului în română poate fi combătută (dacă e o tradiție, nu înseamnă că așa trebuie să faci. Poți face asta, dar nu e neapărat o regulă), scrisul în engleză e o încercare (vreau să devin mai bun, chiar dacă nu sunt acum, și practica e singura metodă de perfecționare), iar succesul blogului de acum în română e relativ (poate în 5 ani blogul în engleză va prinde și oamenii vor dori să citească articole vechi. Îi vei redirecționa spre blogul în română?). Ideea nu e atât că a scrie în română sau engleză e bine sau rău, fiecare are avantaje și dezavantaje, și pentru mine e mai OK să scriu în engleză, cu riscurile asumate. Ideea de bază e însă că da, româna are tradiția, și da, e normă să scrii în română, și da, contează pentru mediul în care trăiești să scrii în română. Cu toate astea, filmul nu dă soluția “fă ca toată lumea”. Nu asta e soluția filmului. Dacă consideri că scrisul în română e OK, fă-o. Nu? Nu. Așa că scriu articolul ăsta, dar în general mă voi orienta spre a scrie în engleză. Sau mă voi gândi mai mult să scriu și în română.
• Cred că o soluție bună e neîncrâncenarea. Da, trebuie să te zbați. Da, te poți încrunta ca să te concentrezi. Da, poți să fii agresiv când situația o cere, însă sunt multe situații în care e cazul să accepți “OK, cu datele curente ai mai multe opțiuni. Alege una din ele, testează rezultatul, dacă nu îl estimezi deja, și vezi ce iese. Sau acționează pe baza datelor pe care le știi. Dar dacă încruntarea și starea intensă nu te ajută, nu o folosi. Stai departe de ea”. Așadar, e bine să fii atât de încrâncenat cât situația o cere. Nu sta calm și zâmbi serafic dacă în jurul tău se întâmplă lucruri față de care e indicat să ai o atitudine de luptător. Dar nici nu fii hyper nervos și stresat, dacă într-o stare de bine poți ajunge la un rezultat bun ție.
• Lui Nicolae STEINHARDT îi plac exemplele în care lucrurile se fac cu mărinimie în spiritul unui boier. Mirul scump cu care este uns Iisus (și care, aparent, ar fi putut fi folosit pentru a dona săracilor) sau primirea fiului risipitor cu vițelul cel gras și ospăț mare sunt două exemple. E vorba de bucurie aici, mai mult decât de orice.
• Chestii cu care în continuare nu sunt de acord și pe care o să le fac:
• BAU ca metodă de introducere – pentru că e fooooarte OK și nu e niciun motiv să nu fac asta. Niciunul. Da, e o tradiție cu Bună/Salut, dar asta nu înseamnă mare lucru.
• Să scriu mesaje într-o singură linie, terminate cu eom – Pe scurt, foarte puține dezavantaje, multe avantaje.
• Rămân încă subiecte nerezolvate pentru mine:
• De exemplu, cum abordezi problema conținutului piratat pe Internet? (OK, nu copiez articole pe blog, evit să iau o poză cu copyright și să o pun pe blog, evit să pun pe site-ul meu documentare embed (dau link). Însă e OK să scrii despre site-uri de torenți și cum să le folosești? E OK să faci ghiduri despre cum cauți cărți pe net? La o extremă, nu e. Soluția mea e să zic că e. Dar subiectul rămâne deschis și problematic pentru mine. Am o soluție după care mă ghidez acum, dar problema nu e clară).
• Ce faci cu viitorul? Cum va arăta viața ta, hai nu peste un an, când e cât de cât previzibil, dar peste 5 ani? Habar n-am. Poate fi orice. Dar mă frământă subiectul mai mult acum.

Câteva explicații:

• Problema mea cu ortodocșii, în general, e următoarea – ai de ales, în ortodoxie, între mai multe căi. Ai opțiunea asta, a mai multor soluții, poți fi orientat spre acțiune, sau spre lecturi, sau spre discuții, sau spre pelerinajre sau spre acte de curaj, sau spre penitențe, poți alege între mai multe soluții sau poți aloca timp mic pentru multe soluții (deja dacă pun filtrul ăsta, să crezi în chestia asta, am filtrat mulți ortodocși). OK, ai mai multe. Tu alegi una din ele, după gust și plăcere. Mai libertină sau mai riguroasă. Alegi un drum în viața ta. Problema pe care o am e cum te raportezi la drumul tău și la drumul celorlalți. Nicolae STEINHARDT are felul de a numi creștini tot felul de figuri care te surprind, pentru că nu erau credincioși ortodocși care mergeau la biserică. Așadar, un prim criteriu e că ai tendința de a vedea în celălalt păcatul, greșeala, vina (“eu știu că să fumezi e să îți faci rău corpului, prin urmare e păcat, prin urmare ești un păcătos, prin urmare o să mă uit altfel la tine, păcătosule!”). Nu îmi place deloc asta. A doua chestie e și mai tare decât prima. Indiferent de nivelul în care ești, mai libertin sau mai riguros, ar trebui să te poți uita la un alt ortodox cu deschidere. Să ai deschidere nu doar față de cineva lumii creștine, ci și față de un alt orotodox care face, dar nu ca tine. Tu să faci o anumită faptă pe care o consideri tu bună (și, evident, e doar părerea ta, am demonstrat mai sus că o faptă are consecințe complexe) și să vezi în cel care nu face asta un om la fel ca tine. Și dacă tu nu faci un anumit lucru (ai tu o chestie cu care nu ești de acord și pe care o faci), să nu îl desconsidieri pe cel care face asta. Deși porniți de la aceeași ipoteză (credință ortodoxă, cu tot ce înseamnă ea). Da, verbal poți exprima asta, poți spune că ești de acord cu cineva. Apoi, poți să stai pasiv și să te uiți la o persoană și să fii politicos. Poți zâmbi de complezență. Dar, fundamental, el se înșeală și tu ai dreptate. Ai găsit calea și el nu. E diferența între ce îți impui tu însuți (să faci o penitență, de exemplu) și ce ceri de la alții (nimic, doar dă altora). Trebuie să ai asta. Dacă faci penitențe, să nu ceri altora, dacă nu faci penitențe, să nu ceri altora. În schimb, dă totul (iubire, și demonstrații ale ei). Chestie extremă. Ei bine, lumea ortodocșilor care trăiesc în aceste extreme nu e tocmai mare. Eu îl admir în acest sens doar pe Nicolae STEINHARDT. Altfel, faptele bune mă plictisesc teribil. Da, pot fi fapte bune în măsura în care Nadia COMĂNECI face fapte bune că e sportivă de excepție. Altfel, abilitățile personale (virtuți) sunt doar un exercițiu de voință. Aplic același criteriu și pentru alte categorii de oameni. Ce mă impresionează mult e să văd ceva ce nu ar trebui să fie. Imposibilul materializat. Fapte bune atât de bune că mintea îți stă în loc – “cum face asta?”. Virtuți atât de mari încât rămâi în stare de paralizie – “ce am văzut aici?”. Asta da, e impresionant. Nu e mare aglomerație la așa ceva.
• Mă gândesc la branding. Esențial, pentru mine e un non-sens. De ce ți-ar păsa de așa ceva? Și totuși, în urma filmului, contează. Contează și cum ești tu, cum te definești ca persoană, nu doar că ai supraviețuit și ești.
• Nu știu cum ar trebui să scriu numele proprii. Pot să scriu “d-l PATAPIEVICI” sau “PATAPIEVICI” sau “Horia PATAPIEVICI” sau “Horia-Roman PATAPIEVICI”. Am variantele astea, niciuna foarte amicală. Pentru ușurință și flexibilitate, aș putea scrie “PATAPIEVICI”. Pentru ultra politețe, aș scrie “d-l/domnul PATAPIEVICI”. Pentru că așa se scriu în general numele, aș scrie “Horia PATAPIEVICI” (poate cu “Patapievici” fără majuscule). Totuși, aleg să pun numele complet, deși e citit mai greu, deși nu e la fel de comod, pentru că evit să risc să fiu impoliticos. E o frică. Dar nu e despre mine, aici. Prescurtările: “H.-R.P.”/”HRP” mi se par inducătoare de confuzii.
• Scenariu – Judecata de Apoi. 1, 2, 3. Intră 4. “Ce avem aici? Un participant la concursuri. Hmm, a și câștigat câteva. Dar ai ceva experiență. Ai câștigat și la concursul Orange?”. Până recent mi se părea corectă scena. OK, asta nu înseamnă că participarea la concursuri e ceva rău în sine. Sunt concursuri și concursuri. Doar că o acțiune de-a da lasă niște urme, și nu e totul “acțiune vs. premiu” (ce efort depun pentru un premiu). E și chestia cu “participant la concursuri”. Sau “vânător de deodorante prin tragere la sorți”. E o etichetă, care ar trebui să conteze. Braaaaanding.

Dan PURIC zicea la un moment dat că nu crede în schimbările radicale, în revelații bruște. El spune că a găsit credința treptat (se referea la devenirea lui în creștin). La mine, de la film, e o chestie destul de radicală. Dar, totuși, mesajul e relativ ponderat, ți se dă o opțiune – să crezi și în altceva decât supraviețuire. Să luăm exemplul bacșișului – bacșișul e și altceva decât o sumă de bani, înseamnă ceva, și are niște conotații, nu e vorba de procentul de sumă, e mai mult de atât. Contează cadrul în care faci aia, și contează obiceiul. OK, pe partea cealaltă putem vorbi în termeni economici (beneficiul economic al bacșișului). Dar în film nu despre asta e vorba.

OK, avem așa – Le notti di Cabiria, care îți dă ca soluție încercarea de a fi fericit, a zâmbi și râde chiar, în pofida a orice. Optimismul suprem. Asta e soluția de supraviețuire. Și avem filmul de față, The Grey, în care ți se zice că viața e mai mult decât supraviețuire, chiar cu zâmbet. Contează și altceva. Poți să alegi și calea “supraviețuire și doar atât”, dar optim ar fi să te uiți la lucrurile de lângă. Și, dacă faci asta, poți extinde algoritmul ăsta de multe ori.

(tare!) Andrei PLEȘU avea o discuție cu cineva pe tema folosirii înjurăturii. Desigur, el era contra. Nu mai țin minte sigur interlocutorul și evit să risc să jignesc. Care era argumentul (reținut de mine) în defavoarea înjurăturii? Ar fi putut să zică despre etică, despre principii, politețe, normă socială, trecut, istorie (“nu e politicos să înjuri”, “așa te-au crescut ai tăi?”, “ai înjura lângă o bătrână?”, “cum ar fi dacă toți am înjura?”). Putea să se lege de lucrurile astea. Argumentul lui a fost însă altul: dacă eu nu înjur în general, și înjur în unele contexte, înseamnă că am mai multe opțiuni decât tine, care înjuri constant. E bine să nu înjuri constant pentru a îți manifesta capacitatea de a trăi fără să înjuri. Non-înjurătura e o opțiune de libertate. Cumva asemănător e impactul filmului asupra mea. Avem, până recent, câteva principii simple – cheltuieli minimaliste, eficiență pe cât posibil, fapte și rezultate. OK, nu erau singurele principii (nu înseamnă că trăiam exclusiv pe baza lor) și nu le aplicam mereu. Dar, ca idee, aveam principii simple, bazate în special pe eficiență și pragmatism. Și acum apare o chestie nouă – social, norme, trecut, istorie, oameni. Brusc, spectrul opțiunilor posibile a devenit enorm. Ca în cazul lui Andrei PLEȘU, opțiunea nu înseamnă exercitarea ei (pot trăi fără să îmi exercit capacitatea de a înjura), dar e un bun pas înainte.

Câteva principii generale de viață:

• Nu consuma nimic – ecologie perfectă, zgârcenie, Zen Habits (numele ales mi se pare mai degrabă în sens de marketing), minimalism. De regândit. În principiu e, totuși, OK.
• Acțiunea e mai bună decât inacțiunea. În același timp, reflecție.
• Fii profesionist. Dar în urma filmului, reține că nu e totul productivitate. Vezi și partea asta.
• Pace în toată lumea și spune Da. Mai puțin în momentul în care să zici Nu. Insistă.
• Frica te ține sănătos, cu principii, pe un drum păzit. Uneori e bine să riști. Cu curaj. Deși teama va fi acolo. În urma filmului, mai mult curaj.
• La sfârșitul zilei, poți avea același drum ca ieri (dogmatic) sau un altul, fie și puțin diferit (flexibil). Poți alege asta (dacă ai flexibilitatea să îți dai voie să faci asta).
• Respectă, pe cât poți, reguli – politețe, etică, principii ortodoxe. E OK să fii eficient, dacă ești etic. E OK să trăiești spiritual, dacă faci asta în niște limite și convenții. E OK să lupți împotriva unui fenomen, dar fă asta în niște limite (etică / politețe / religie).

Concluzii: am văzut filmul, am considerat inițial că soluția e spiritualitatea. So-lu-ți-a. Apoi am reanalizat și am ajuns la concluzia că e încă o opțiune. Te ajută să o vezi.

Editare ulterioară: sunt năucit. Paralizie de mișcare. Mergeam azi pe stradă și am ajuns la stop. Sunt următoarele reguli de a trece sau nu pe roșu:

• Personal, din cauza unei atenții mai ciudate, e mai sigur pentru mine să trec pe roșu. Sunt hyper alert, pe când dacă trec pe verde nu sunt atent și riscul de accident consider că e mai mare dacă trec pe verde decât pe roșu.
• Legea zice să treci pe verde.
• Etic e să respecți legea.
• (lucru nou) Dacă treci pe roșu, influențezi societatea. Poate e o mamă cu copilul la stop și tu ești exemplu. Sau poate e doar un șofer pe care îl enervează gestul și se manifestă urât față de altul. Sau poate ești model pentru cineva, care încalcă și el legea și, din cauza ta o pățește. Ideea e că influențezi prin acțiunea ta restul lumii.
• (lucru nou) E o grabă și o viteză a lumii. Poți alege să te alături ei, sau poți alege să stai impasibil și rece și să te miști elegant. Poți fi elegant într-o lume grăbită. Dacă ești grăbit și alert, transmiți un mesaj. Ești un simbol al lucrului pripit.
• (lucru nou) De ani de zile, e un obicei ca oamenii să treacă pe verde și să nu treacă pe roșu. Îl respecți, contează pentru tine?
• (lucru nou) Unele voci zic că românii sunt neciopliți în trafic. E adevărat și pe partea pietonilor?

Să zicem că ajungi la o decizie – treci pe roșu sau nu. Alegi să trăiești (treci pe roșu), să rezolvi treaba rapid și eficient (treci pe roșu) sau ții cont de unul din cele 4 criterii care țin de umanitate, obiceiuri, eleganță. Până la urmă, decizi ceva.

Apoi vin următoarele dileme:

• E noapte și strada pustie. Zonă izolată. Tu ai decis să nu treci pe roșu. Tocmai s-a făcut roșu și ai de așteptat mult. Treci?
• E centrul Bucureștiului, un polițist dirijează circulația, dar e totuși departe de tine. Alții trec pe roșu, nu mulți totuși. De obicei, ai trece pe roșu. Acum ce faci?
• Ești într-un grup, care decidă să treacă/nu treacă pe roșu. Tu ai principiul opus. Ce faci?

Habar n-am, nu știu acum, e de analizat. Sunt tot felul de opțiuni aici. Habotnic e să zici “trec doar pe verde, în orice context”. Sfidător e să zici “trec doar pe roșu, în orice context”. Oricare combinație în funcție de context cere o scurtă analiză, de obicei.

Ai și alte variante – treci pe roșu dacă e un grup care se deplasează? Sau inițiezi tu mișcarea? Simplu e să ajungi la o soluție pe care să o aplici mecanic, din reflex.

Dacă mă gândesc bine, am găsit o soluție: fă-ți un obicei. “Am obiceiul să trec pe roșu/verde”. Lucrurile o să fie mai ușoare atunci. Nu e neapărat necesar să îl respecți 100%, dar nu va fi nici necesar să analizezi de fiecare dată decizia. Și pentru deciziile contextuale, de obicei acționezi emoțional (“vreau să deranjez grupul”, “vreau să fiu un exemplu prin a zice NU”).

Am dat exemplul ăsta, pentru a arăta că partea cu “spiritual, social” și alte asemenea e foarte complexă și de câteva zile mă tot frământă subiectul.

Dacă pentru decizia de a trece sau nu strada pe roșu e necesară o analiză ca mai sus (și aici pot evalua, măcar parțial, consecințele), ce să zic despre a trăi și manifesta în societate? Sau, intern, despre ce e important pentru mine? Luăm filmele – îmi plac două filme. De ce? Pentru că au o morală, și mă mișcă profund. Pe baza gândirii mele, însă, nu există actori buni și slabi. Nu pot face diferența. Pot face diferența de expresivitate, dar nu între actor bun și actor slab. O propoziție, o afirmație, are un impact măsurabil și cam aici se termină totul. Dar dacă ar fi bine ca povestea să continue? O afirmație să nu fie doar impactul pe care îl vezi, ci cel pe care (ta-da!) îl simți? Și un actor să fie bun după … habar n-am, nu știu ce face un actor bun, sunt interesat să aflu. Sau, altceva. O poveste să fie frumoasă nu doar dacă are o morală schimbătoare de viață (ca în cele două filme care îmi plac acum), ci pentru că e despre lucruri sensibile, și cu lucruri frumoase. Dacă m-aș uita la Cabiria și aș aprecia cum e filmat. Sau muzica din film. Sau m-aș uita și la scenele mai puțin definitorii pentru simbolul general al filmului pentru mine.

Editare ulterioară:

• “Omul recent” al lui Horia-Roman PATAPIEVICI e o carte pe care am încercat mult timp să o citesc, și am avut probleme în a înțelege sensul cuvintelor. Apoi, cu toate că am priceput sensul cuvintelor, nu am înțeles sensul cărții. Acum înțeleg, măcar parțial, acel sens.
• Produsele Apple erau pentru mine non-sens. De ce briz-briz-uri și frumusețe și uzabilitate, când poți să te chinui un pic la un preț mai mic? Acum pot înțelege și asta. Nu îmi voi cumpăra prea curând Apple, dar cel puțin au un sens.
• De citit și acest articol.

Editare ulterioară #2: Citat amuzant:

Every time I find out the meaning of life, they change it. :)

• Film de acțiune cu scene fioroase.
• Film cu mesaj profund, foarte mișcător.

Am văzut câteva filme la viața mea. În ultimii ani, un trend al filmelor pe care le-am văzut, poate fi estimat din filmele pe care le-am văzut în 2011:

• What movies have I seen in 2011?

Să zicem că văd 2-4 filme pe lună, în medie. Uneori 2, uneori 3, uneori 4. :)

Ei, din toate filmele pe care le-am văzut, până ieri, aș fi zis că mi-a plăcut doar unul:

• Le Notti di Cabiria – The best movie I’ve seen. The one movie I recommend seeing to anyone I know over 15 years of age. Go see it now! – Get a result now!
• Le Notti di Cabiria / Noptile Cabiriei / Nights of Cabiria (1957): uita-te la filmul asta fie si doar ca sa ai motiv sa vezi alte filme – Fii eficient!
• De ce îmi place Le notti di Cabiria (1957) atât de mult? – Fii eficient!

Altfel, da, îmi plac, vag, alte câteva filme:

• Ce filme mi-au placut in mod deosebit? – Fii eficient!

și poate aș pune și

• IMDb – The Green Mile (1999)

pe listă, încă nu m-am ocupat de el.

Bun, ca să concluzionăm introducerea – până ieri aveam un film care îmi plăcea, câteva cu vag interes, și … restul.

De azi, îmi mai place un film:

• The Grey (2012) – IMDb

Câteva motive să nu te uiți la filmul acesta și contra-argumente la ele:

• E teribil de violent – sânge, morți, lucruri dure. Contra-argumentul ar fi că violența are sens în mesajul filmului.
• La un nivel sumar, filmul are un scenariu care mi se pare slăbuț. Acțiune, pac-pac, ai văzut filmul, te-ai dus acasă. Contra-argumentul e că acțiunea te face să te gândești mai ușor la ideea filmului. Nu e chiar rocket science ce vrea filmul să zică, în urma acțiunilor din film.
• E film de acțiune, cu spaime. Nu tocmai un film horror, dar oricum, un film de acțiune, cu frici induse un pic forțat. Contra-argumentul e că are un mesaj, în pofida faptului că pare doar un film de acțiune în care ai tendința să te sperii. Și spaima e cu sens.

Ați citit argumentele de mai sus. Nu v-am zis despre ce e filmul, sugerez să nu vă uitați la trailer. Sugerez să nu citiți despre film. Sugerez să nu citiți nici ce scriu eu mai jos. Pur și simplu, vedeți filmul, dacă puteți trece peste problemele enumerate de mine mai sus, pe baza criteriului că “Olivian îl consideră un film bun”. După aceea citiți argumentația.

Așadar, pauză pentru luarea deciziei – “mă uit la film sau citesc demonstrația că e film bun”?









































Găsiți detalii despre film aici:

• The Grey (2012) – IMDb
• In the Gray – In the Gray (2011) – Film – CineMagia.ro

Subiectul filmului e simplu și banal – zbor cu avionul, are loc un accident, aterizare forțată într-o zonă muntoasă cu multă zăpadă și frig. Mulți oameni morți, câțiva supraviețuitori, se decid să se miște de la locul unde a căzut avionul, din cauza pericolului creat de lupi.

Cheia filmului e o scenă relativ de la începutul lui – supraviețuitorii sunt pe punctul de a pleca, unul din ei consideră că e un moment oportun să spună o rugăciune pentru cei decedați. Face un mic discurs.
Alegerea din scenă e simplă – fie te hotărăști să pleci rapid, fie stai și te rogi pentru cei ce nu mai suflă.
Pentru mine, însă, alegerea e mai complexă – fie alegi să fii pragmatic și eficient, să pleci mai repede, pentru a crește șansele de supraviețuire, fie rămâi și spui o rugăciune, al cărei efect e mai degrabă simbolic. Pragmatic, ai soluții ca să refuzi ritualul de a sta în zăpadă. Poți spune rugăciunea în mers. Poți să faci doar o cruce cu mâna. Poți spune doar un cuvânt. Dar nu, în film are loc un ritual mic.

Dilema e și, pentru mine, cheia filmului: cât de mult contează lucrurile ineficiente, simbolice și cât de mult contează rezultatul eficient (să faci orice ca să trăiești)?

Dilema e reluată cu alte ocazii:

• Furi portofelul unui om decedat (pragmatic) sau eviți să faci profanare de cadavre (simbolic)? În film nu s-a făcut profanarea cadavrelor.
  De ce e absurdă decizia? Omul e mort, de ce nu ai fura un portofel al unui mort? Eviți risipa de resurse, faci un bine dacă furi.
• Iei portofelele celor decedați, cu intenția de a le înmâna rudelor lor (simbolic) sau sari peste etapa asta, din economie de timp (pragmatic)? În film s-au luat portofelele.
  De ce e paradoxală decizia? Pentru că pentru a lua portofelele e un dublu efort – inițial, de culegere a lor (în frig și cu pericolul lupilor, în mijlocul nimănui), ulterior, de transport al lor (le cari după tine, în loc să îți faci viața ușoară). Apoi, nu e sigur că portofelele nu ar avea șanse mai mari să fie găsite dacă ar fi lăsate cu avionul, mai degrabă decât să fie transportate prin sălbăticie.
• (foarte tare!) Alegi să mori în mijlocul naturii, cu sentimentul că tot ce vezi îți aparține doar ție (simbolic) sau lupți cât poți ca să supraviețuiești, inițial accidentului și naturii vitrege și ulterior vieții în sine, printr-un job oarecare (pragmatic)? În film, s-a ales moartea.
  Ciudățenia ține de faptul că oamenii sunt programați să fie optimiști și să dorească să trăiască. E în firea lucrurilor asta. Și, totuși, personajul preferă să moară, mai degrabă decât să piardă frumusețea în care trăiește. Decide că lupta vieții nu are mare sens, și preferă să se bucure de momentul respectiv, și să moară.
• Ții cu dinții de portofelele celor decedați (simbolic) sau le consideri un obstacol și renunți rapid la ele (pragmatic)? În film, portofelele călătoresc mare distanță.
  Absurditatea ține de dificultatea condițiilor. Ușor ar fi fost să le arunce din timp. Dar ele, nu, ajung până la ultima scenă. Ajung, simbolic, în bârlogul lupilor.
• (foarte tare!) E o scenă în care un tip alege să taie capul unui leș de lup și să îl arunce către lupii care trăiesc încă, un gest puternic ofensator, dar simbolic, cu toate că alternativa, pragmatică, ar fi să evite gestul, care ar contribui la creșterea șanselor de supraviețuire. În film, se merge către gestul extrem, simbolic, chiar cu riscul vieții.
  Ciudat e să simți nevoia să faci un așa gest, deși, cumva, ar trebui să te pui bine cu lupii. Șansele îți vor crește dacă stai cuminte la locul tău. Nu e bine să deranjezi. Nu e bine să faci rău. Stai în banca ta. Ei bine, filmul zice “nu”.
• (foarte tare!) Sunt câteva scene în care e evident că unele personaje vor muri. Întrebare-întrebătoare: lupți până la capăt, zbieri, tragi de cadavru, urli, încerci, te zbați (simbolic), sau încerci să fii eficient și pragmatic, stai calm la locul tău și mortul e mort, nu ai ce să faci (pragmatic)? În film, se luptă până la capăt.
  Absurdul situației ține de faptul că e evident că omul e mort. De ce insiști? De ce plângi după cel mort? E mort, gata. Nu mai e nimic în el.
• Tot filmul e o fugă. “Să fugim, să scăpăm”. La un moment dat, e evident că nu mai poți fugi. Ce faci, te aperi cu ultimele puteri (pragmatic) sau, total absurd, ataci tu, deși e evident că nu ai șanse, și, poate ai prelungi agonia dacă doar te-ai apăra (simbolic)? În film se merge pe atac.
  Absurditatea e atacul probabil sortit eșecului. Atac cu toată forța, cu toate puterile. Atac din toată ființa omului. Și, probabil, moartea. Vezi articolul ăsta pentru mai multe detalii:
• Capul plecat, capul ridicat | Zvoner.ro
• Și lupii merg pe simboluri. Unul dintre ei, care nu se integrează în grup, e trimis ca sacrificiu la atac și moare ucis și mâncat de oameni. Dacă un lup nu trăiește într-o lume a simbolurilor, e respins de restul.
  Paradoxul e că lupii decid să îl sacrifice pe cel de-al lor care trăiește fără simboluri.
• Al doilea simbol al lupilor e nevoia de atac. Ei nu atacă pentru hrană (OK, uneori da, dar nu tot timpul), deși, iarnă fiind, au probabil nevoia asta. Atacă pentru că consideră că teritoriul lor a fost invadat și oamenii sunt  intruși. Lupii ucid în primul rând cu o semnificație. Unii lupi mor sau sunt răniți din cauza atacurilor acestora.
• În film, poți trăi în prezent, în duritatea lumii în care ești, sau poți alege amintirile trecutlui. Aici nu mai e niciun paradox, doar ți se arată cum lucruri care nu țin de rațiune, ci de spirit, sunt importante. Vezi clar de ce contează să ai spirit, să nu fii doar un om/mașină/animal.

La ce se referă simbolul?
Simbolul e magia din viață. E spiritualitatea. Sunt obiceiurile. E trecutul, ceva ce nu poți palpa. E tradiția din trecut. E obiceiul bine stabilit. E norma socială.
Întrebarea e – contează? Eficient ar fi să vrei să trăiești tu. Supraviețuirea. Asta e tot. Asta e esența. Cum faci asta, contează mai puțin. Și, totuși, simbolul vine și pune accentul pe “cum”, nu pe rezultat. Se pune accent pe metodă, nu pe finalitate. Da, e de preferat să trăiești, dar contează enorm cum faci asta. E o (țineți-vă bine!) estetică a vieții, nu doar o “am trăit până la capăt”.

De ce e filmul tare?
Le notti di Cabiria explică, cumva soluția la obstacole. Ce să faci la greutățile vieții. Ți se dă o soluție.
The Grey, deși se desfășoară într-un cadru foarte intens, e pentru partea cealaltă – ce faci când totul e OK? Cum trăiești când ai de ales cum să trăiești? Dacă poți trăi fie într-o lume cu simboluri și mister, fie într-o lume pragmatică, ce alegi? Asta e dilema filmului. Și soluția pe care o oferă e total non-pragmatică.

Mă sperie câinii agresivi. Probabil un lup agresiv m-ar înfricoșa de-a binelea. Soluția filmului e următoarea: “da, e OK să îți fie frică, să te temi. În același timp însă, ia toate acțiunile pregătitoare posibile și treci la atac. BATE-TE! LUPTĂ! Ignoră realitatea și luptă-te cu curaj. Chiar dacă emoțiile tale te îndeamnă la frică. Chiar dacă îți e frică din toată ființa ta, luptă-te. Chiar dacă știi că nu ai șanse. LUPTĂ pentru simbolul de a lupta.”

Filmul e în sine o metaforă – cum îți trăiești viața, ce e important pentru tine: succesul și lucrurile palpabile sau chestiile imateriale și greu demonstrabile (relații, trecut, semnificație, simbol)?

E absolut șocant filmul pentru mine, din perspectiva asta.

Notă ulterioară: e o scenă la început în care un tip, într-un avion, dă explicații cu ce să faci, pas cu pas, ca să supraviețuiești în situația ipotetică în care un avion s-ar prăbuși. Toți îi zic să tacă, e certat, inclusiv după accident e certat pentru chestia asta. Ei bine, ce ceilalți reneagă la el e însăși existența de zi cu zi, care te învață fix asta – cum să supraviețuiești. El le dă soluția să trăiască, le zice procedura, vine cu argumente științifice – în măsura în care Discovery Channel e științific – și ei nu vor să audă. Preferă, pentru simboluri, artă și frumos, să nu audă de adevăr, chiar dacă ține de supraviețuirea ta ca ființă. Norma e mai puternică decât supraviețuirea.

Și încă una: finalul e ambiguu. Sunt șanse să moară, sunt șanse să se bată și să învingă lupul lider și haita să se împrăștie.

Am scris și în engleză despre film:

• The Grey (2012) – One of the best movies I’ve ever seen – Get a result now!

și impactul lui asupra mea:

• Soluția vieții – Fii eficient!

A sosit și timpul unui concurs.

Despre ce e vorba?

Workshop: Internal Social Media, 29.03.2012, H. Ramada Nord, Bucuresti, 120 Euro

Pentru prima data in Romania, experti internationali in comunicare vorbesc despre schimbarile din industria PR-ului in cadrul unui eveniment marca FEIEA Academy. Evenimentul propune dezbateri interesate pe marginea unuia dintre cele mai incitante subiecte – integrarea noilor media in comunicarea interna.

Cand si unde? Joi, 29 martie 2012, Hotel Ramada Nord, Bucuresti.

Pentru ca primavara e aproape avem o surpriza pentru toate doamnele si domnisoarele care isi doresc sa participe la Internal Social Media workshop.

Prezentare workshop:

http://www.prconferences.eu/prezentare

Programul evenimentului:

http://www.prconferences.eu/program

Formular de inregistrare:

http://www.prconferences.eu/inregistrare

Ei bine, am o invitație pentru o persoană de dat și o voi da pe blog.

Răspundeți, vă rog, la întrebarea:

Cum convingi managerul firmei că e necesar să integreze noile media în cadrul firmei? Voi alegeți care sunt acele media.

Răspunsurile e indicat să nu depășească 200 de cuvinte.

Voi premia comentariul pe care îl voi considera cel mai bine argumentat.

Vă puteți înscrie la concurs până pe 7 martie, miercuri.

Voi anunța câștigătorul în cadrul acestui mesaj (voi pune un Later Edit) pe data de 9 martie 2012.

Promovat pe: Concursuri Online, Concursuri online – Konkurs.ro.

Later Edit: Câștigătoarea concursului este Diana Andreea.

Și am primit și un voucher pentru Monitorizați simplu performanțele siteului | Alerte trafic.ro. :)

Pentru că sunt înscris în Ulise.ro (Firme web design, SEO, promovare site si gazduire web din Romania | Ulise.ro), am beneficiat de această surpriză.

Un gest frumos, mă onorează, le mulțumesc.

“Decizia a interzis efectuarea si retinerea de copii de pe cartea de identitate sau de pe documente care contin codul numeric personal, cu exceptia situatiilor in care exista o dispozitie legala expresa sau persoana vizata si-a dat in mod expres acordul, ori a fost obtinut avizul Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal”

Acest lucru afectează, în opinia mea, în mod direct magazinele online din România care foloseau CNP pentru sistemele de facturare și cam orice entitate care realizează o copie după cartea de identitate și nu există o lege care să solicite clar acest lucru.

Imaginile sunt împărțite în trei albume (sub 200 de poze fiecare). În numele unei poze individuale puteți vedea locul unde a fost făcută.

Album 1 (full-screen):

Album 2 (full-screen):

Album 3 (full-screen):

Vă recomand un produs: Grâu Întreg de la Vel Pitar.

Am consumat de câteva ori, îmi place mult, e noua mea pâine favorită.

Avantaje:

• La gust e destul de OK. Nu excepțională, dar OK.
• Pentru o pâine “de nișă”, nu e scumpă (2.5 lei).
• Nu “ține” foarte mult (azi o cumperi, e valabilă doar până mâine). Cumva, asta e o garanție că nu are mulți conservanți.
• La compoziție, pe pachet scrie: făină integrală de grâu, apă, drojdie, sară iodată, făină de soia, făină de grâu fermentată. Conține și gluten, făină de soia. Atât. Fără alte lucruri.
• E destul de grea (500 g).

Probabil ce mai mare ajutor de până acum l-am primit de la cei de la Orange Concept Store. Ei ne-au furnizat sala, și, în schimbul acestui lucru, ne-au cerut doar să îi considerăm parteneri.

De aici, a fost vorba în principal de efort și timp – găsire de speakeri, promovare eveniment, păstrare relație cu participanții, întreținere comunitate, căutare de alte parteneriate, și asta ediție de ediție, de aproape 50 de ori în 2 ani de zile.

Le mulțumesc celor de la Orange Concept Store pentru ajutorul dat.

Iar vouă, cititorilor mei, vă spun că puteți organiza ușor și simplu un eveniment la Orange Concept Store, trebuie doar să luați legătura cu ei:

• Orange Concept Store.

incubator107 era în 2011, locul în care oricine poate învăța pe oricine orice, o mansardă în buricul Bucureștiului, la Hala Traian. incubator107 în 2012 este ideea că ORIUNDE, oricine poate învăța pe oricine orice. Caravana incubator107 pornește spre Iași: ne cunoaștem, ne curtăm, ne decidem, te inițiem și continuăm împreună.

Lăsăm poezia și-o spunem pe-aia dreaptă – habar nu ai ce-i un incubator107. Hai să te dumirim.

Te luăm pe sus, la Cafeneaua Acaju, în uichendul 21-22 ianuarie, să experimentezi pe pielea ta. Te lăsăm paf cu un maraton de ateliere: înveți să jonglezi, reciclezi creativ, improvizezi, faci origami și yoga acrobatică, gătim, dansăm și cântăm împreună. Bașca, concert Late Summer.

incubator107 – l-ai văzut, l-ai plăcut, un concurs e de trecut! Dacă ai un grup de prieteni sau un ONG și sunteți convinși că e nevoie de un incubator în Iași, înscrie-te în concurs până pe 24 februarie, donează 50 lei la pușculița pentru drumul lung și anevoios, completează oracolul caravanei și juriul ne cerne finaliștii.

Proba de foc îți cere un maraton de ateliere! Pe 10-11 martie venim năvală cu juriul peste tine, te iscodim, te hărțuim și spunem tare: ești sau nu ești tu cel care?

Tu ești! Te inițiem, te testăm, te găzduim la noi, te punem la treabă, te punem la tablă, te aplaudăm, ne bucurăm, creștem, creștem, creștem. Nu-i de glumit, pe 1 aprilie ești gata de piuit!

Pe 7 aprilie lansezi singur singurel prima Nocturnă incubator107. Păzea că vine!

Detalii pe:
incubator107 la Iași

• Cum faci lucrarea de diploma la facultate sau de disertatie la masterat? Aspecte practice
• Cum se scrie o licenta (introducere)
• Perioade scriere licenta
• Unde poti sa iti legi lucrarea de diploma sau lucrarea de disertatie in Bucuresti la un pret decent si la calitate foarte Ok?

• Cum sa sustii o prezentare la disertatie master si sa ai succes – Fii eficient!;
• Intrebarile cele mai probabile la examenul de licenta

• Verificare ortografica – cum se face in mod automat?
• Cum scriu un referat

• Cum invat un curs: Castorul vs. Google Earth
• Ce faci când nu mai ai « chef » sa inveti ?

Nocturna îți întinde-o cursă – de vrei, vii; de vii, vai de tine! Te luăm pe sus, te închidem în taraba cu jocuri și-n vorbitorium. Jucător și orator te faci și-n 2012 te punem să tragi. Te lăsăm să te refaci și-n Feng Shui devii dibaci. Doar atât și te-a luat Gaia: magie cu cărți, chiromanție și pe Morse îl învârți.

Asta mai lipsea – să ne facem haiduci – pornim caravana incubator107 cu ștafeta țintită spre Iași. De câștigi la concursul de Darts, vii cu noi! Primim donații de la ăi mai avuți pentru drumul lung, friguros și anevoios din 21-22 ianuarie.

Ambuscadă cu ceai, cafea, licori energizante și amuzante. Te căutăm prin buzunare de ne-ai adus merinde, de nu, îți dăm numai pâine cu sare. În fuga cailor, te ia pe sus maestrul aikido Florin Popescu. Petra Acker și prietenii îți iau piuitul și-apoi te torturăm cu amintirea verii târzii. De ai talent, spune-acum! Hai lasă vrăjeala și treci la croșetat, la dansat și la înviorat.

Pelerinaj în incubator107 – începe-n taină teatrul labirint. Răsare soarele, pâș pâș și tu tot zâmbești. Ai căutat-o cu lumânarea. Învață de la noi și întinde-te mai mult decât ți-e plapuma. Noapte bună – Bună dimineața!

pentru că azi e ziua Elenei CÎRÎC (blog), să o ajut să completeze pagina “Despre“. Eu aș defini-o, segmentat, în:

• Voluntară;
• Veselă;
• Săritoare;
• Implicată;
• Dedicată;
• Sportivă;
• Cu talent la scris;
• Simpatică;
• Activă în social media.

Și aș alege, ca trăsătură dominantă:

• Dedicată – pune suflet în ce face și lucrează cu drag și spor.

La mulți ani!

• http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Mencinicopschi

iar “afară” secțiunea de heatlh din:

• CNN http://edition.cnn.com/HEALTH/index.html
• The New York Times http://www.nytimes.com/pages/health/index.html
• Time http://www.time.com/time/health
• și site-ul webmd.com http://www.webmd.com/

Dacă ar fi să recomand cuiva să citească ceva, ar fi însă:

• http://stirimess.wordpress.com/2008/05/02/rezumat-pentru-articolul-mese-nefericite-cel-mai-bun-articol-despre-a-trai-sanatos-pe-care-l-am-citit/

cu varianta în original:

• http://michaelpollan.com/articles-archive/unhappy-meals/

E cel mai bun articol pe care îl știu pe tema sănătății.

Principiile generale de sănătate nu sunt chiar atât de complicate – dacă iei piramida alimentară și te abonezi la o sursă de știri din cele de mai sus, cu timpul îți formezi niște reflexe (aia da, aia nu). Mai greu e să ai voința să aplici constant regulile, decât să ai reguli.

Notă: Pentru concurs Blogatu și gazduire.

La una din conferințele anterioare am aflat despre:

http://www.tm.org/blog/meditation/catholic-priest-transcendental-meditation-orphans-latin-america/

Young Professionals Academy este un proiect intern al Young Professionals Club – YPC, prin care asociatia impreuna cu partenerii sai, doreste sa isi aduca aportul in societate prin transformarea pozitiva a participantilor si impulsionarea acestora catre o viata de succes.

La ediția a treia, ia să vedeți ce minunăție au făcut:

Mai multe pe blogul proiectului:

Înțelepciune pentru Viitor

Detalii.

Cum îl văd eu pe Jim?
Jim BAGNOLA – the best trainer I’ve seen – Get a result now!

Cine este Jim?

Jim BAGNOLA’s expertise and passion is in the field of leadership and body-mind management with emphasis on the influence of thinking patterns on health, happiness, success, and the capacity to lead.

He has been speaking and educating worldwide—on six continents, as well as across the United States for over twenty-five years.

Jim’s workshop topics include Leadership, Stress Management, Customer Service, Coaching Skills, and Change—all in relation to “The Secrets of the Mind-Body Connection.”  He inspires listeners to turn within and awaken to the reality of their own greatness.  Jim’s goal is simple:  to build Professional Human Beings.

Born in Canton, Ohio, and now residing in Austin, Texas, Jim has traveled to more than 80 countries for both adventure and work.  He is an avid sports fan, health enthusiast, and lifelong reader.

He was educated in political science and communications at the University of Akron and has been a certified stress-management instructor since 1975.  He is also an executive coach to Fortune 500 company leaders.

He has had varied professions throughout his life:  He owned his own business, held corporate VP positions, served on university administrations, and managed world-famous magician, Doug Henning.

Jim is a member of the National Speakers Association and has earned the designation of Certified Speaking Professional, which qualifies him as one of North America’s top-rated speakers.  Fewer than five hundred professional speakers worldwide have been awarded this designation.

He is also currently a senior partner with the consulting firm, The Leadership Group, and is a visiting faculty member of Western Management Development Center in Denver.  He sits on the board of advisors for Leaders Romania and gives much of his time as a frequent lecturer for AIESEC, an international educational foundation based in Rotterdam. He is also a member of the board of trustees of Olive Branch Foundation in Ohio.

Jim highly values his on-going opportunity of influencing and interacting meaningfully with thousands of people in both private- and public-sector organizations, including Shell Oil Company, Kroger Company, U.S. Department of State, Department of the Air Force, NASA, NATO, and United Nations.

Now he is mentioned by the Leadership Gurus Magazine as being one of the most influential leadership speakers in the world.

Again, details.

A. Câteva note după ce am parcurs cartea scrisă de Oana PELLEA

Pagina 32:

“Ce excepțională e revoluția asta informațională. Ce lucru extraordinar. Păcat că vine pe un teren prost. Păi ce să facă omenirea cu atâta informație, când n-a putut înțelege informațiile de până acum sau nu le-a folosit bine? Nu are decât o singură șansă, întoarcerea la repere. La credință. La Dumnezeu. Fără, totul e un eșec. O mare brambureală. O pierdere de sine în informații. E ca și cum ne-am cufunda într-un ocean (informațional). Ne-am îneca, am muri. Dar mândri de informație!”

Pagina 34:

“E incredibil cum, stând singură cu gândurile mele în fața calculatorului, cu certitudinea că nimeni nu va citi vreodată rândurile astea, tot există o cenzură a mea față de mine. De unde vine, de ce? Nu pot înțelege. Sunt lucruri care-mi trec prin cap – le scriu și apoi le șterg, mi se par prea negre și prea dure. OK. Dar de ce le șterg? Oricum le pot șterge oricând și mai bine să le văd pe un ecran ca să le țin în mine. Poate asta e. Poate sunt prea dureroase ca să-mi fie afișate în fața ochilor.
Un gând scris capătă mai multă consistență, capătă materie, devine material. Nu mai e energie pură, are și un corp, o formă.”

Paginile 38-39:

“Nu putem trăi fără Dumnezeu. Cea mai mare pierdere pe care e pe cale s-o aibă omenirea este să se rătăcească de Dumnezeu, adică de sine. Dumnezeu este o experiență absolut personală, ca nașterea și moartea. Mă tot întreb ce s-ar întâmpla dacă, la o oră fixată, omenirea și-ar îndrepta privirile spre cer și ar spune într-un glas: Vino. N-a existat niciodată în istoria omenirii un astfel de moment. Niciodată în istorie omenirea nu a fost la unison. Se oprește circulația mașinilor în diferite orașe pentru a elimina poluarea, dar nu suntem în stare nici de sărbătorile religioase să fim împreună. Există mai multe sărbători de Paște, mai multe religii, mai mulți Dumnezei.”

Pagina 46:

“Ciudat. Sentimentul de evadare îmi e mult mai accentuat dacă văd un geam deschis decât dacă văd o ușă. Da, probabil că pentru mine așa e normal. Unde să pășesc după ușă, într-o altă orizontală? Pe când geamul mic, oval din mansarda mea îmi arată un oval de cer. Cum să nu alegi verticala? Ce libertate.”

Pagina 50:

“Atunci, la fereastra trenului, am realizat de ce îmi place atât de mult muzica rusească și limba rusă. Au o respirație de stepă, largă și nostalgică. Și, când iubesc, rușii au în ochi stepa, stepa nesfârșită. Au sentimentul marilor întinderi, al stării pe loc. Al neclintitului. Al fatalului.”

Pagina 63:

“De ce nu se predă în școli materia «cum să învățăm să înțelegem»? Învățăm tot felul de prostii, numai cum să înțelegem ce învățăm nu ni se predă. Studiem procesul de învățare, nu de înțelegere. Dar, chiar dacă am înțelege tot, nu toate ne-ar folosi. Și totuși ce bine ar fi să înțelegem, să ne înțelegem.”

Pagina 79:

“La televizor, Patapievici. Vorbind de azi: «Sunt în alertă.» Doamne, Dumnezeule, cum pot inteligența și cultura înnobila și înfrumuseța.
Patapievici e foarte frumos, pentru că e limpede.
[...]
De ce avem mult mai mulți Costici decât Patapievici?“

Pagina 96:

“Am fost la prietenul meu Sfântul Anton. L-am găsit așteptându-mă, zâmbind. Am stat de vorbă puțin. Știu că știe tot despre mine și mi se pare indecent să-i aduc aminte tot timpul de ce aș avea nevoie. Așa că mi se bâlbâie gândurile și nu știu, limpede, decât să-i mulțumesc și să-l rog să se roage pentru noi Domnului Isus. Am prieteni peste tot, în orice biserică, fie ortodoxă, fie catolică.”

Paginile 196-197:

“Apare o măicuță. Îmi deschide o cameră. Mă întreabă: sunteți singură? Și răspund la repezeală: da. Cum se va dovedi – total greșit!
[...]
Sting lumina și în crucea nopții îmi dau seama cât de proastă sunt (a câta oară?). Cum am putut răspunde la întrebarea maicii “sunteți singură?” cu da? Printre gene, îl zăresc pe Isus zâmbind: se odihnește pe patul gol din fața mea. Zâmbesc, mulțumind, și vorbesc cu el în noapte, în șoaptă. Nu ajungem la nici o concluzie…”

Pagina 212:

“Pereți albi care-ți spun ce vrei tu… sunt îngăduitori și generoși. Chiar: nu m-am gândit niciodată cât de generoși sunt pereții albi, suprafețele albe. Îți îngăduie să proiectezi ce vrei tu pe ele. Și cearșaful alb al cinemaului devine mai generos când nu are imagini proiectate pe el. Eu aș vinde bilete foarte scumpe într-un cinematograf unde să vină lumea, să se stingă lumina în sală și ecranul să se aprindă – strălucitor, alb și gol. O oră jumătate. Gol. Alb. Oare câți vor rezista până la final? Câți vor rămâne în sală față în față cu… ei? La final, aș aprinde lumina în sală , aș deschide ușile de exit. Fiecare ar pleca cu filmul lui. Cu actorii lui. Cu povestea lui. Unora o să le placă ce au văzut. Altora nu. Alții nu vor vedea nimic.”

B. Alte resurse

Citiți aici:

• www.humanitas.ro/files/media/jurnal-pellea2.pdf

fragmente online din jurnal;

O opinie a autoarei despre jurnal:

• Cosmin Alexandru | Invitat – Oana Pellea despre Jurnalul ei

Conferință de presă la lansarea de carte:

• Oana Pellea: “Jurnalul” este o întâmplare fericită a vieţii mele – Mediafax

Interviu, inclusiv cu referință la jurnal:

• Oana Pellea: “Viata e un dar. Nu trebuie decat sa ti-o faci frumoasa”

și alt interviu, inclusiv despre jurnal:

• OANA PELLEA: „Mi-e foarte greu să trăiesc” > EVZ.ro

încă unul:

• EXCLUSIV TABU.RO: Interviu Oana Pellea « Tabu | Cel mai curajos site de femei

și un interviu, mai generalist:

• Actrita Oana Pellea a discutat online cu cititorii HotNews.ro – Cultura – HotNews.ro

altul:

• DIALOG CU OANA PELLEA

(cu un citat foarte interesant:

Dumnezeu – e un cuvânt doar! Fiecare are reprezentarea lui despre ce înseamnă Dumnezeu. Important cred e să-ţi recunoşti limita şi să te minunezi că există CEVA care te conţine. E mult de discutat dar şi mai mult de cunoscut…

O analiză a criticului de carte Dan C. MIHĂILESCU:

• oana pellea jurnal 2005 2009

Recenzie în presă:

• Am citit cu smerenie – Numarul 488 – August – 2009 – Arhiva – Observatorcultural.ro
• Oana Pellea si povestea unui jurnal | Romania Libera

Opinii despre carte ale altora:

• “Jurnal 2003-2009 de Oana Pellea – bookblog.ro”
• Oana Pellea – Jurnal 2003 – 2009
• Singur ortodoxia…: Oana Pellea- Jurnal
• Jurnal, by Oana Pellea « Ce am citit, ce citesc, ce voi citi
• Jurnalul Oanei Pellea – publicarea unei bucati de carne | Coffeechat
• Pagini Romanesti – Ziarul romanilor din Montreal » Oana Pellea. Jurnal 2003-2009. Note de lectura

De unde se poate cumpăra cartea:

• Oana Pellea Jurnal 2003-2009 – Oana Pelea Lista de preturi – cel mai mic pret

Cartea se poate citi și pe dispozitive digitale:

• Jurnal (epub) – 978-973-50-2989-0 – ebooks, pdf & epub – BookByte.ro

Ce mă atrage la (viitorul) partid? Fondatorul, Mihail NEAMȚU, e o persoană în care am multă încredere;

Mi-am format părerea:

• Citindu-i blogul;
• Citindu-i editorialele din “Cotidianul”;
• Văzându-l la două evenimente (conferință + târg de educație).