Câteva comentarii la un text al lui Mihnea MĂRUȚĂ

BAU, fac mai jos câteva comentarii la un articol al lui Mihnea MĂRUȚĂ.

Câteva idei:
a. Legat de:

E moral să spui ceea ce ai aflat într-o companie, după ce nu mai lucrezi acolo?

Moral față de cine? Față de angajator – nu; față de tine însuți – depinde cum te raportezi la tine, depinde ce atitudine aveai când s-au întâmplat acele lucruri; față de alții – da, e moral să “pârăști”;

b.Spui:

Se poate introduce factorul etic în dezbatere? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

Păi dacă mai sus ai întrebat dacă e moral, io-te că se poate :) Nu înțeleg întrebarea – vrei să spui dacă factorul etic e universal și se poate aplica oricărui lucru, inclusiv acestei situații? Nu – factorul etic e al unei persoane și e în funcție de un sistem de referință și de context; nu poți avea factorul etic universal, care se poate pune în dezbatere; așa cum mie mi se pare etic, altuia nu i se pare și de aici decizia – “Etica mea e mai etică decât etica ta” – se pierde în hău;
În cazul meu personal, da, pun și etica, dar repet, universal etica nu consider că e un argument;

c. Legat de:

Contează cum ai reacţionat când erai în acea companie, pe modelul “cine-a tăcut înainte n-are dreptul să cârâie”?

E aceeași chestie cu etica – o permiți sau nu, sau “ți-o” permiți sau nu;
Da, contează (emoțional) ce ai făcut în trecut; însă pur pragmatic, rațional și lucid, nu ar trebui să conteze; dacă acum 10 ani mințeam, nu sunt dator azi să mint în continuare, în memoria minciunii mele anterioare; mintea mea, emoțiile mele, toate mă îndeamnă să am o coerență, să “mint” în continuare; dar logic și rațional e să aplic logica situației din prezent; din păcate suntem, așa puțin, oameni; cam greu cu aplicatul;

d. Spui:

Atenţie, răspunsul are şi conotaţii ideologice (derivate din relaţia patron-angajat, datoria individului faţă de societate etc). Le putem elimina?

Ai permisiunea mea scrisă să le elimini :)
Eu văd conotație cu angajatorul tău viitor – dacă cu cel din prezent ai făcut asta, ce-o să faci la viitorul angajator?
În ceea ce privește datoria omului față de societate, cred că în România ne lipsește o coeziune; suntem departe de un spirit japonez, în care societatea poate fi mai importantă ca omul;
Avem și un trecut cu Securitatea, în care “ăla rău” pâra pe altul către Securitate (în binele – sau nu – al Societății); mi se pare că dacă pârăști ești automat “ăla rău”;

Niște concluzii:
a. Etic (din perspectiva mea) este să aduci la lumină, indiferent de ce ai făcut în trecut, adevărul;
b. Există multă presiune să: te ferești de potențiale probleme cu viitori angajatori, urmezi o linie (chiar proastă) pe care ai urmat-o în trecut, nu adepți o linie de “informator”/”pârâtor” – cu toate conotațiile de aici;
c. (culmea!) Dacă iei între a. și b. o decizie bună, s-ar putea să apară un nou element, frustrant: să nu se întâmple nimic; e foarte frustrant să îți înfrângi temerile, să iei decizia “bună” (care-o fi și aia) și să fie o picătură într-un ocean; fără valuri, fără nimic; pierzi (potențial) multe lucruri/oportunități, societatea nu câștigă nimic;

Cam așa văd eu lucrurile.