Trei soluții pentru a evita emailurile de tip SPAM

BAU,

Să presupunem că vrei să nu primești în email mesaje nesolicitate (mesaje tip SPAM); cum faci asta?

1. O primă soluție este să faci adrese de email pe care nu le folosești. Eu personal am o adresă Yahoo! de prin 2000-2001. Din când în când îmi mai trimite cineva câte un email pe acea adresă, așa că, pentru a îmi respecta corespondenții, o verific din când în când. Yahoo! are însă filtre foarte puternice anti-spam, așa că folosesc acea adresă pentru a mă înscrie pe diverse site-uri, puțin importante pentru mine; dacă mi se cere să verific adresa de email, o verific, dar fără mari bătăi de cap;

2. De fiecare dată când îți lași adresa pe un forum, pe un blog și acea adresă va fi vizibilă ușor, scrie adresa de tipul
nume {arond} email (punct) com

Fii flexibil în a scrie arond – @ – coadă de maimuță – AT
Fii flexibil cu tipurile de paranteze – <> – () – {} – [] – «»
De asemenea, dacă te înscrii pe un site, debifează opțiunile de newsletter și notificări, îți vei mulțumi mai târziu;

3. Folosește o soluție de securitate; aici ai mai multe opțiuni – poți descărca toate emailurile în calculator cu un program de tip Microsoft Outlook / Mozilla Thunderbird / etc. și să pui o soluție antispam care vine odată cu multe soluții de securitate (antivirus gen BitDefender, Nod32, Kaspersky, Avira, Norton Antivirus, etc.); o altă soluție este să folosești un client de tip web mail (Gmail, Yahoo! Mail, Live! Mail) care are funcții de anti-spam incluse;

Cam astea sunt soluțiile mele pentru a evita SPAM-ul. Nimic revoluționar, dar puse cap la cap te ajută să scapi de viruși.

Trimite pe Facebook

Niciun comentariu

Poti adauga tu primul comentariu.