Cum rezolvi un conflict referitor la salarizare inechitabilă?

Se dă următoarea situaţie ipotetică: există un conflict între 7 angajaţi de-ai mei, cu privire la salarizare. Problema: unii muncesc mai mult şi primesc mai puţin, iar alţii muncesc mai puţin şi primesc prea mult.

Cum se rezolvă acest conflict?
În primul rând, se va aborda situaţia la nivel strategic – care este ţelul corect? Cred că ţelul corect este găsirea unei balanţe între:
a. A mulţumi pe toată lumea sau cel puţin a aduce situaţia la nivel acceptabil pentru toată lumea;
b. A plăti suma corectă ca şi salariu;

Dacă găsesc soluţia la această problemă, e foarte bine.

Ok, avem o strategie, cum o implementăm la nivel tactic? Primul lucru pe care e bine să îl evităm într-o situaţie de acest gen este fix evitarea problemei – dacă ignorăm problema salariaţii vor mocni o supărare, şi e bine să nu avem o astfel de situaţie.

Iarăşi, competiţia nu este bună într-o astfel de situaţie. E de evitat ca angajaţii mei să simtă că sunt forţaţi să devină unii mai buni ca şi alţii şi că ar fi vorba de favoritisme sau de bunul meu plac. Ce e totuşi util la o astfel de tactică ar fi încurajarea spiritului competiţional la nivel de performanţă – să ştii foarte clar că dacă eşti cel mai bun angajat vei primi cel mai bun salariu. Ca să trag o mini concluzie, e de evitat competiţia ca şi concept abstract, sau ca şi favoritism, dar e de aplaudat o competiţie bazată pe performanţă reală.

Însă cea mai bună tactică în această situaţie consider că este compromisul. Evident, dacă ai:
a. Nişte angajaţi care muncesc mult şi sunt plătiţi puţin;
b. Nişte angajaţi care muncesc puţin şi sunt plătiţi mult;
e o problemă şi trebuie făcute nişte compromisuri;

Sunt două tipuri de compromisuri care se pot face şi aici depinde mult de situaţia din firmă:
a. În primul rând e vorba de tipurile de muncă şi de tipurile de compensaţie; Evident că o persoană din vânzări, care riscă să nu vândă nimic într-o lună, dar se poate bucura de bonusuri consistente şi procente din vânzări foarte bune în alte luni, poate să muncească puţin efectiv, să nu facă efort fizic şi să fie plătită bine; Dar e vorba de un risc care trebuie recompensat; Similar, o persoană care e foarte solicitată fizic (o persoană de la întreţinere), dar nu e calificată profesional, foarte probabil va primi salariu mai mic; Aşadar, într-o primă ipoteză avem de-a face cu o situaţie reală în care munca efectivă nu e corelată cu rezultatele directă; Din păcate, compromisul în acest caz va trebui să fie făcut de partea celor care sunt plătiţi prea puţin; Ei vor trebui să lucreze în continuare mai mult decât alţi angajaţi, pentru salarii mai mici, fix pentru că nu aduc profit, sau munca lor nu este una calificată; Este o realitate dură, dar nu orice angajat este făcut să fie manager, nu oricine poate vinde cu profit, la fel cum o persoană care nu are studii nu poate pretinde salarii mari; Dacă aş face un compromis şi aş mări salariul persoanelor care câştigă puţin, ar fi o problemă: pe viitor angajaţii ar apela mereu şi mereu la bunăvoinţa mea de a creşte salariul;
b. O a doua situaţie ar fi cea în care oamenii fac joburi comparabile ca şi efort fizic (să zicem nul – lucrează la un calculator), au pregătire educaţională şi profesională similară (sunt la acelaşi nivel în carieră), aduc în firmă aproximativ aceeaşi valoare (câştigul firmei raportat la efortul depus e cam acelaşi), competiţia din România la nivelul salariilor este aceeaşi şi salariile tipice pe piaţa din România sunt aproximativ egale (adică joburile pe care le comparăm sunt plătite aproximativ la fel pentru competenţe similare) şi, partea finală, oamenii aduc aproximativ aceleaşi rezultate; Ei bine, într-o astfel de situaţie este evident că angajaţii ar trebui plătiţi similar; Dacă tu X, faci acelaşi efort, ai aceeaşi pregătire, îmi aduci mie ca firmă aceleaşi profituri şi pe piaţa din România se practică salarii similare cu al angajatului Y, nu văd de ce te-aş plăti mai mult; În această situaţie, se face alt tip de compromis: persoanele care sunt plătite puţin vor fi plătite ceva mai mult, şi persoanele care au salarii prea mari vor fi plătite ceva mai puţin; Dacă aleg să ignor situaţia şi să las salariile la fel de mari / mici, oamenii care sunt plătiţi puţin vor fi demotivaţi (pe principiul – De ce să muncesc la fel de mult, dacă sunt plătit mai puţin ca şi X?), iar cei care au salarii mari vor fi şi ei demotivaţi (Dacă văd că îmi merge, sunt plătit regeşte, de ce să mă străduiesc să performez?); Lipsa de echitate demotivează ambele părţi.

Revenind la ipoteza iniţială, reamintesc că competiţia ar putea fi încurajată pentru a creşte productivitatea.

Consider că opţiunile mele sunt de bun simţ.

Asta ar fi soluţia pe care o văd eu.