Ce împiedică economia românească să se schimbe?

Analizez în acest mesaj perspectiva mea asupra schimbării.

Economia românească pare rezistentă la schimbare. Sigur, dacă comparăm economia din ziua de azi cu economia anului 1989, lucrurile par îmbunătăţite. Avem un aşa-zis capitalism, suntem într-o aproape-democraţie. Ce ne lipseşte? Schimbarea. De ce e asta?

În primul rând, cred că factorii ţin de psihologie. Economic vorbind, calculând matematic şi pragmatic, schimbarea e necesară. Se poate demonstra că schimbarea ajută o societate să se dezvolte. Însă oamenii se schimbă mai greu … E ca vorba aia – “nu-mi e frică de arme, oamenii care le folosesc sunt cei care mă sperie” (Peter SCHUTZ).

Şi cam care ar fi principalul motiv, psihologic, iraţional şi nu economic, matematic şi raţional? Simplu – frica (“Îmi e frică de ce o să se întâmple”). Sigur, e vorba şi de o comoditate aici (“De ce să mă schimb? Mi-e bine şi aşa”), e vorba şi de principiul românesc “Lasă că merge şi aşa”, iar la nivel raţional e vorba şi de o nepricepere (“Capitalism? Proprietate privată? Legile economiei de piaţă? Ce-s alea?”).

Dar, la sfârşitul zilei, multe lucruri se pot reduce la frică. O teamă de nou, o teamă de a încerca să faci lucruri pe care alţi nu le-au făcut, spaima să îţi lansezi o afacere, frica de necunoscut, groaza unei abordări total noi. E şi o frică de a ieşi din mulţime (în România schimbarea e rareori îmbrăţişată în masă), o teamă de penibil (“Ce-o să zică lumea?”). Poate fi şi o frică, paradoxală chiar, de succes (“Eu pe podium? Să fiu în lumina reflectoarelor? Brr, mă ia cu tremurături!”).

Şi frica asta te paralizează. Te face să fii inert. Te face să menţii acelaşi ritm ca până acum. Te face să vezi lucrurile la fel. Să urăşti schimbarea, şi să doreşti un calm apatic şi monoton. Să vrei ca totul să fie la fel ca până acum.

Acesta este, pentru mine, factorul care împiedică România şi economia ei să se dezvolte.