Podul de la Năvodari sau cum o construcţie comunistă îţi schimbă un pic viaţa

Discut în acest mesaj despre copilăria mea şi cum a fost afectată de un pod.

Când eram mic am crescut la Pîrjol, judeţul Bacău, primii trei ani, la o mătuşă. O minunăţie, viaţa era frumoasă, aveam libertate totală (ce-i drept, nu prea aveam obiceiul să strig “Jos Ceauşescu!” la trei ani). Făceam cam tot ce îmi trecea prin cap (să stau toată ziua ud în cizme, să merg cu amicii pe un câmp cu grâu din zonă, să mâncăm pâine de la brutărie, să bem ouă crude până ni se făcea rău sau să mănânc de dimineaţa până seara exclusiv şerbet – da, cam asta era viaţa mea.

Pe la 3 ani, aşa, Poc!, surpriză! Hai la Năvodari. Reguli, părinţi, fă aia, nu fă aia.

Eu sunt născut în 1982. În 1987 a fost dat în folosinţă Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari. Undeva între aceste două episoade s-a realizat şi construcţia Canalului şi, ta-da!, a unui pod peste Canal.

Un pic de geografie pe o hartă din semne:
~~~~~~~~~~~~~~~
~~ Marea Neagră~~
~~~~~~~~~~~~~~~

=====Canal======

**** Oraşul Năvodari ****

Ei bine, între Năvodari şi Marea Neagră sunt cam doi kilometri. Aşa că au construit oamenii un pod. Eu stăteam în Năvodari chiar la marginea cea mai apropiată de mare a oraşului. Când vă imaginaţi un pod peste, imaginaţi-vă o chestie foooarte lungă, înaltă, tehnologizată chiar, deasupra unui canal lat, un pic adânc. Vă ataşez o poză cu ecluza:

V-am zis că blocul meu din Năvodari e chiar la baza podului. Imaginaţi-vă că între bloc Mare nu era multă vreme nimic, şi brusc a apărut baza podului, un fel de mic deal cu pământ. Asta ar fi o primă consecinţă a podului în viaţa mea – mi-a oprit vederea către mare.

O a doua consecinţă ar fi impactul podului – vă daţi seama că un deal de pământ în faţa blocului, cu tot felul de bucăţi de ciment masive pentru a preveni alunecările de teren, cu locuri cu scurgeri, cu mici grote chiar (da, se făceau singure în pământ de la ploi), cu pomi – ei bine toate astea erau locul meu favorit de joacă. Mă căţăram pe pod (era chiar un pic periculos), foloseam te-miri-ce drept sanie şi ne dădeam la vale pe pământ (da, pantalonii chiar sufereau pe atunci).

La un moment dat, puneau oamenii pământ pe pod. Plouase sau udau ei pământul, cert e că era o mocirlă foarte mare. Eu cu fratele meu – “Mocirlă? Wow, hai să vedem!” Bineînţeles că am rămas înţepeniţi în noroi, au venit să ne scoată părinţii şi nişte prieteni de familie. Rareori am mai văzut aşa noroi dens ca atunci.

A trecut timpul. De la focurile pe care le făceam când eram mici, s-a trecut la lucruri mai serioase. S-au plantat copaci, au apărut garaje, s-au demolat garajele, a apărut un supermarket (da, am acum unul în faţa blocului). Uitându-mă înapoi, era mult mai distractiv totul pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai bine, dar mai distractiv.