Eu şi filmele de groază

Află în mesaj cum mă uit eu la filme de groază.

În general evit filmele de groază. Adică dacă văd în titlu “Vedeţi ultimul film de groază …”, evit să mă uit.

Totuşi, în încercarea mea de a vedea toate filmele din IMDb Top 250, mă uit şi la asemenea filme (considerate mai “light”).

Aşa. Cum mă simt când mă uit la ele. Am, în mare două senzaţii:
a. Plictiseală grozavă; Dacă reuşesc să descompun filmul în cadrul lui, dacă reuşesc să îmi imaginez că regizorul vrea doar să mă sperie şi caută orice metodă să facă asta, atunci nu mă mai sperii; Alfred HITCHCOCK, spre exemplu, nu reuşeşte să mă capteze; Şi pot zice – “Mda, acum mă sperie”, “Da, recunosc muzica asta; Uuu, ce frică mi-e”;
b. Emoţii datorate surprizei; Sunt unele scene care mă sperie invariabil; Monoton, plictisitor, calm, apatic, BOOM!, intervine ceva şi mă sperie; Nu pot anticipa, scena e de obicei însoţită şi de o muzică, şi asta mă sperie;
c. Emoţii datorate personajelor din scenă sau contextului; Să zicem că e o scenă cu câini agresivi care aleargă după un om; Nu e genul de scenă la care să mă uit liniştit; Sau o scenă în care toată lumea e disperată; Yuck!

Acestea fiind zise, nu-mi plac filmele horror. Mă uit ca să completez lista, dar ideea de “Hai să stăm tot filmul atenţi, să nu ne sperie regizorul” mi se pare morbidă în sine. Nu vreau emoţii datorate surprizei şi nu vreau nici emoţii datorate unui cadru de prost gust. Iar dacă reuşesc să îmi dau seama când regizorul vrea să mă sperie, mă plictisesc de moarte.