Experienţa mea cu a returna un produs în Piaţa Sudului
Experienţa mea cu a returna un produs în Piaţa Sudului e simplă.
Toamna 2005. Locuiam în Piaţa Sudului. Mă duc, pentru prima oară, să cumpăr nişte legume şi fructe din Piaţa Obor.
Cumpăr. Iau fructele şi legumele şi le duc la cântarul pieţei, unde era şi un fel de inspector. Cumpărasem trei lucruri, niciunul nu cântărea cât ar fi trebuit. Merg cu domnii de la Piaţa Sudului înapoi la comercianţi. Inspectorii foarte înfipţi, se ceartă, se supără. Ajungem la ultimul vânzător. La un moment dat zice “Ai plecat cu fructele şi le-ai aruncat şi acum dai vina pe mine”. Spun că nu e adevărat.
Şi acum bomba. Vânzătorul mă ameninţă cu bătaia data viitoare când mă vede. Inspectorii aud asta, sunt martori, dar tot ce fac este să îmi sugereze că ar trebui să mă duc acasă. Vreo doi ani nu m-am mai dus în zona respectivă a pieţei. Dacă am comentat vreodată la preţ sau cântar, am făcut asta pe loc, fără să mai apelez la inspectori.
Câteva concluzii pentru momentul 2005:
a. Furtul la cântar e ceva normal;
b. Inspectorii probabil ştiu de toate astea, dar nu fac nimic (să îmi dea 0,5 RON înapoi e fix zero; trebuia amendă);
c. E o înţelegere tacită între inspectori şi vânzători;
d. Uită-te înainte de a cumpăra la cel de la care cumperi şi imaginează-te într-un raport de forţă cu el/ea; Ţi-ar fi frică să te cerţi cu vânzătorul, dacă acesta ar ameninţa cu forţa?










3 comentarii
Brrr! Nu suna bine deloc.
Nici nu mai tin minte cand a fost ultima data cand am calcat intr-o piata. Nu mi-au placut niciodata pietele. Aspectul, mirosul, oamenii de acolo. Asta e inca un motiv bun sa stau in continuare departe.
brontozaurel, mersi de mesaj.
Experienţele mele cu pieţele pot fi însă şi pozitive. Vezi mesajul ăsta pentru detalii:
http://fiieficient.com/2009/06/de-ce-imi-place-mie-piata-obor-mult-mult-de-tot/
Piaţa Obor e motiv pentru mine să iubesc Bucureştiul, atât de mult îmi place acolo.
[...] povestit mai demult despre o experienţă de-a mea cu Piaţa Obor şi de alta cu Piaţa Sudului. Iacătă-mă-s cu un nou mesaj pe tema [...]