Un incepator la karate intalneste un alt incepator (funny story)

Intamplare amuzanta din viata mea? Nici nu stiu de unde sa incep. Cam toate intamplarile din viata mea sunt amuzante. (ce nasol a sunat asta )

Deci … (asta da bun inceput; incepem cu Deci)
Iarna lui 2005-2006. Karate-Do Shotokan. Ma interesez unde pot face Karate, il cunosteam pe sensei, facusem anterior cateva luni de Tae-bo (da, sport mai mult pentru dame) la un loc de munca anterior (chiar faceam recorduri de participare, tot timpul eram la tae-bo; damele mai lipseau).

Ma duc eu la Karate, la un moment dat incep luptele. Metoda de lupta era simpla: dadeai cu forta, dar in momentul impactului trebuia sa scazi brusc puterea loviturii, si doar sa il “atingi pe celalalt”. Trebuia in esenta sa calculezi cat de mult se va duce lovitura, si sa lovesti ceva mai scurt decat era necesar ca sa produci un impact puternic. Tehnic, doar il “piscai” un pic pe celalalt, desi pana in ultimul moment lovitura era puternica. Asa cum probabil va asteptati, nu imi iesea. Motivele sunt complexe, si nu fac obiectul acestui mesaj (a se citi: “Nu vedeam nimic fara ochelari”).

Au existat si unele probleme cu acest sistem, cand intr-o confruntare intre doua persoane cu centuri negre, o persoana cu centura neagra si-a rupt mana (s-au lovit in aer, mana in mana). Spital, bandaj, probleme. Asadar, se puteau intampla si lucruri mai putin placute.

Buuun. Care era solutia mea la lovitura? Dadeam pe langa. Nu dadeam in tinta, dadeam pe langa tinta. In general luptam cu persoane de varsta mea, iar sala era pentru avansati. Ceea ce inseamna ca cei cu care luptam aveau cel putin 2 ani de karate, iar media de practica era pe la 4 ani. Nu era nici o problema sa dau pe langa, puteam anticipa miscarea, cei cu care luptam erau priceputi si loveam pe langa. Sensei imi zicea din cand in cand sa dau in tinta, eu ignoram sfatul, toate erau bune si frumoase.

Trece timpul. Toamna lui 2007. Ei, si vine un incepator. Facusem (cu interuperi) vreo 2 ani de karate. Intre timp progresasem. Dadeam mult mai puternic. Acest incepator avea un obicei un pic atipic: cand lovea, apleca putin capul in fata. Aplecatul capului nu avea nici un sens, crea imprecizie loviturii, devenea mai vulnerabil, dar el facea asta si ii mai si placea.

Cum dupa 2 ani si eu eram in continuare relativ incepator (comparat cu ceilalti colegi de varsta mea), eram de cele mai multe ori pusi pereche. Va reamintesc ca eu nu opream forta loviturii la sfarsit, eu dadeam complet pe langa, si toate mergeau bine.

Si vine prima lupta. La un moment dat dau, asa cum va asteptati, o lovitura in zona capului. Tipul apleaca putin capul in fata. Poc! Un pumn in ochi. I se inroseste ochiul, lacrimeaza, se sterge insistent. Ii zic ca el baga capul, e foarte suparat. Era un pic amuzanta situatia. Ma abtineam sa nu rad, ca era serios lucrul, si tpul era suparat.

Trec cateva zile. O noua lupta. Incepem, luptam, dau la fata. Poc! Un pumn in ochi. Acelasi ochi, aceleasi conditii. Lacrimeaza puternic, rosu tot la fata, imi zice “Fii bai mai atent, uita-te pe unde dai”. Imi parea rau de bietul baiat, dar in acelasi timp ma abtineam sa nu rad.  Era si vina mea si vina lui.

Saptamana noua. Eram deja mai atent cum dadeam. Dau mult pe langa. Ati ghicit. Poc! Un pumn in ochi. Lacrimeaza, i se inrosesc ochii puternic, curge lacrima dupa lacrima. “Bai fii atent!!! Uita-te pe unde dai.” Tipa la mine deja. Si tot deja situatia devenea amuzanta la culme. Nu imi parea bine de ce faceam, evitam sa il lovesc, dar faptul ca el baga capul si eu dadeam pe langa facea situatia hilara la modul absolut.

De atunci dadeam oriunde numai in zona capului nu, iar rarele cazuri cand dadeam la cap dadeam foarte incet. Si nu incetam sa ma amuz de felul in care baga capul inspre pumnul meu (ma uitam cu atentie).

Intre timp, am schimbat sala, apoi am schimbat si sportul practicat. Si el a schimbat si sala si sportul, m-am mai vazut cu el. Imi pare rau de pumnii in ochi pe care i-i dadeam, dar situatia era cat se poate de hilara.

Care vine la Karate? Incepatorii sunt bineveniti.