Cum as raspunde eu unei dileme despre inteligenta puse de Bruno Medicina?

Bruno Medicina are niste dileme despre inteligenta. Cum incerc eu sa le rezolv?

Astea sunt cateva citate din dilema lui:

1. “The trouble with the world is that the stupid are cocksure and the intelligent are full of doubt.” – Bertrand Russell

2. “If you make people think they’re thinking, they’ll love you; But if you really make them think, they’ll hate you.” – Don Marquis

3. “Mundus vult decipi, ergo decipiatur” – Petronius (lumea vrea sa fie pacalita, deci hai s-o pacalim)

Asta e dilema lui pe scurt:
“Acum ajung la framantari. Cand ma gasesc in pozitia de trainer (lucru de care – tocmai din cauza asta – incerc sa scap) trebuie sa infrunt o dilema: daca eu incerc sa dezvolt inteligenta si omenia in cei care ma asculta, creez de fapt niste frustrati care o sa provoace numai probleme in timp ce actioneaza in interiorul unei organizatii.
Daca in schimb ii ‘dresez’ sa indeplineasca functia asa cum li se cere, organizatia este foarte multumita, dar de fapt creez niste roboti; poate foarte eficienti si superpregatiti dar – desigur – NU inteligenti, si asta oricum ma deranjeaza.
Nu stiu ce sa zic, nu am o concluzie pentru acest articol, dar simt ca de fiecare data cand ofer o “reteta” sau o metoda gata pentru a fi pusa in aplicare de fapt amortesc inteligenta unui om; daca in schimb il pun sa gandeasca, il pun sa exerseze puterea lui creativa de fapt creez probleme si mai mari.”

Intreg articolul e aici:
http://business-edu.ro/Guest-Editors/Bruno-says/dileme-despre-inteligenta.html

Bruno, zici asa:
1. Daca gandesti prea mult, analizezi totul => Nu mai ai stabilitate, referinta, respingi totul;
2. Daca refuzi sa gandesti, doar executi => Aplici retete, e totul stabil;

Cum alegi intre cele doua? Cum inveti oamenii ori sa gandeasca mai bine => libertate si probleme de aici, ori sa execute mai bine => inflexibilitate.

Hai sa iti complic eu problema, ca sa te aduc la solutie.

Iti dau eu alte doua optiuni:
1. Esti prea flexibil;
2. Esti prea rigid;

Sau:
1. Esti prea vesel, ne incurci;
2. Nu esti niciodata vesel, ne deprimi;

Sau:
1. Vorbesti prea mult;
2. Te exprimi prea putin;

Sau:
1. Iti petreci viata in cluburi;
2. Nu iesi niciodata in oras;

Sau:
1. Esti prea autoritar;
2. Esti prea moale;

Sau:
1. Esti prea democratic, deciziile nu se iau in grup;
2. Esti prea inchis, deciziile nu se iau de unul singur.

Acum ar trebui sa fiu un bun coach si sa te las cu buza umflata, ca sa te prinzi singur de poanta.

Din pacate, eu sunt mai degraba trainer decat coach (ca om si exprimare, nu ca functie).

Asadar, toate astea sunt dileme. Unii le duc la extremele aratate de mine, altii aleg o cale de mijloc (ca si cum media dintre rece si fierbinte e evident calea optima – fals, poate eu prefer recele).

Vrei sa iti spun care e solutia? Nu exista solutie! Exista niste rezultate pe care le doresti si la care tinzi sa ajungi. Daca vrei sa pui oamenii sa gandeasca – faci ceva, daca vrei sa ii pui sa fie mai buni in ce fac, dar fara gandire – faci altceva. Solutia la paradox e nerezolvarea paradoxului. Lasa-l sa respire, traieste cu el. Aplica paradoxul tot timpul, gandeste-te la el (daca nu te afecteaza desigur ), dar nu-l rezolva. Lasa-l asa.

Cred ca viata in sine e un mare paradox si solutia la paradox este pastrarea dilemei – ce sa fac, cum sa ma comport? Nicolae STEINHARDT, un calugar ortodox, spunea ca Biblia e un mare paradox, si poate fi rezumata prin citatul “Cred, Doamne! Ajută necredintei mele” (Marcu: 9, 24). Un alt citat care ii place este mai laic: “I trust I make myself obscure” / Nadajduiesc sa ma fac greu de inteles – Sir Thomas More. Ti se pare ca se ofera o solutie? Nu. Pentru ca nu exista solutie. Solutia e chiar pastrarea dilemei.

Pastreaza asadar paradoxul in problema ta si traieste cu el. Fa si asa si asa. Experimenteaza. Fa intr-un fel si vezi ce se intampla. Fa in alt fel. Dar fii multumit, constientizeaza ca nici una din solutii nu e optima, deci nici una nu poate fi gresita.

Probabil dupa ce faci asta o sa ajungi la niste concluzii. Mai fac o eroare ca si o coach si o fapta buna ca si trainer si iti spun si una din concluziile la care o sa ajungi: e super-Ok, nemapomenit, grozav, sa pui oamenii sa se intrebe “De ce?” Fenomenul se numeste gandire critica. E una din caile care produce schimbari. Fa asta, continua!

Si inca o greseala – gandesti oarecum limitativ. Spui ca daca pui oamenii sa se intrebe “De ce?” vor fi probleme in firma, ca gandesc prea mult. De unde stii? De unde stii cum o sa reactioneze oamenii? De unde stii, pe de alta parte, ca daca le spui cum sa faca lucrurile, nu isi vor pune si atunci intrebarea De ce.

Hai sa iti zic si opinia mea despre trainingurile tale: ma provoaca sa gandesc, iar dilema “De ce?” apare intotdeauna. Asta imi place cel mai mult la trainingurile tale.

Sper ca te-am buimacit suficient.