Cea mai penibila intamplare din viata mea si ce am invatat din asta

In doua vorbe, intamplarea e despre o lovitura aplicata unei persoane in fata. Partea penibila e ca a lovitura fost complet neintentionata. Partea eficienta tine de ce am invatat in urma acelei lovituri.

Incep cu o paralela. Vreau sa va fac o idee despre cat de tare lovesc eu. Am facut doua stiluri de Karate, fac exercitii fizice acasa si la vremea cand s-a intamplat evenimentul puteam sa fac 50 de flotari fara pauza. Sa zicem ca am o forta peste medie, iar pentru cele 77 kilograme ale mele, asta inseamna lovituri destul de puternica.

Mai fac o paralela – tot despre cat de tare lovesc eu. Mergeam pe strada la un moment dat pe langa ASE. In fata mea era o balta, ma grabeam teribil sa nu intarzii la dentist. M-am dus pe marginea din dreapta a baltii, chiar langa un gard de 30 de centimetri. Intentia mea era sa am pun punct de sprijin si de acolo sa sar pana in partea opusa a baltii. Asez piciorul pe punctul de sprijin. Cand sa ma misc – ce sa vezi? Simt ca mi s-au agatatat blugii de gard. Gandeste rapid! Doua solutii: ma impiedic si cad in balta, sau trag mai tare si se rupe gardul. Am ales gresit. Am tras cat am putut de tare, ca sa fac saltul. Gardul nu s-a rupt. Am rupt blugii. Acum nu stiu cate persoane cunoasteti care au forta sa rupa niste blugi, dar eu am facut asta. I-am rupt cam 20 de centimetri, foarte aproape de partea de jos. Am prins cu un ac de siguranta blugii si am fost la dentist. Dar intamplarea asta nu e nici macar 50% penibila fata de ce vreau sa va povestesc in continuare.

V-am facut contextul cu forta mea fizica. Va mai fac un context: intamplarea de care va povestesc s-a intamplat intr-o tabara la Predeal, ce a avut loc intre 20 si 26 februarie 2008. Era in ultimele zile, probabil 24 februarie. Cu toate ca tabara avea loc la Predeal, eu aveam alte prioritati decat muntii si localurile din zona. Pe de o parte eram venit acolo pentru dezvoltare personala, si pe de alta parte evitam situatiile practice pentru ca uneori se intampla sa iasa rau. Ca in acel caz. Eu doream sa comunic in principal, mai putin sa ma plimb pe munti sau in baruri.

Bun. Acum povestirea. Prima data cand ieseam eu din camerele din tabara dupa o seara in care am ajutat la un foc de tabara. Iesim afara. Doua fete si un baiat fac concurs de aruncare a unor bulgari de zapada. Cu mana dreapta, cu diverse stiluri de aruncat bulgarele etc. Baiatul castiga. Eu asistam pe margine. La un moment dat se hotarasc sa arunce cu mana stanga. Si aici intervin eu.

Baiatul arunca departe, fetele mai aproape. In dreapta mea era o fata. Eu imi iau un avant serios si ma gandeam sa arunc bulgarele vertical. In ultimul moment ma gandesc sa schimb traiectoria, sa arunc ca si o grenada. In jumatatea cursei pumnului meu cu bulgarele schimb traiectoaria din una verticala in una orizontala. Dau drumul bulgarului, pumnul continua cursa. Se pare ca partea din creierul meu care se ocupa de traiectorii nu a estimat corect si pumnul meu a ajuns, cu multa forta, drept in fruntea fetei din partea dreapta.

Scuze, imi pare rau, sentimente de tristete din partea mea si durere pe fata ei. Nu s-a suparat pe mine, dar cucuiul a ramas. (Nota: Daca ajungea in ochi sau nas putea iesi foarte grav)

Ce invat eu din experienta asta? Pe de o parte invat sa nu fac lucrurile in graba. Apoi imi e util sa stiu despre mine ca nu am orientare in spatiu foarte buna. Experienta m-a ajutat sa inteleg ca dispun de o forta puternica. In fine, am aflat ca unele fete au fruntea puternica. Ce pot face pe viitor? Sa fiu atent, sa practic sporturi pentru a dezvolta orientarea spatiala, sa nu ma arunc in concursuri fara sens.